Întrucât redacția Cluj Manifest a primit un număr imens de mesaje prin care cititorii se anunțau speriați și șocați în urma unui apel telefonic pe care l-au primit în miez de noapte, dorim să îi îndemnăm să facă plângere penală.
Îi rugăm pe toți cei care s-au simțit agresați de acest apel telefonic să meargă la Poliție, să explice situația și să depună plângere pentru a ajuta organele competente să facă dreptate. Recomandăm ca plângerea să fie făcută în baza articolului 208 din codul penal.
Dorim să aflăm cine a diseminat această informație falsă în rândul clujenilor, iar acest lucru se poate face doar cu implicarea celor care au avut de suferit în urma intruziunii în viața privată. Majoritatea celor care ne-au scris au declarat că nu știu de unde, și cine, i-ar fi putut suna. În plus, aceștia s-au plâns de faptul că bunicii, părinții sau copiii lor au fost treziți și speriați în urma apelurilor de la 2, 3 sau 4 dimineața.
În data de 5 iulie, un număr imens de persoane din județul Cluj au primit un apel de pe un număr privat în care li se spunea că „Ionuț Geană, directorul Cluj Manifest, a încetat din viață în această după-amiază”. Redacția dorește să puncteze că această intruziune în viața privată reprezintă o dezinformare în masă și, în același timp, un atac grav la imaginea redacției.
Redăm integral mesajul:
„Cetățeni, vă anunțăm o veste tristă. Cunoscutul director Ionuț Geană, de la ziarul Cluj Manifest, a încetat din viață în această după-amiază în urma unui grav accident de mașină. Trupul lui Geană Ionuț va fi incinerat miercuri la incineratorul uman din comuna Palatca. Dumnezeu să-l odihnească!”
Avem suspiciunile noastre cu privire la persoana care ar fi putut face acest atac lipsit de eleganță, prin care se anunța moartea și viitoarea incinerare a unui om. Totuși, sperăm ca ajutorul clujenilor să fie suficient pentru ca organele competente să poată afla omul din spatele unei astfel de mârșăvii.
Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ), s-a autosesizat în cauză. Pe lângă asta, Ionuț Geană s-a dus la IPJ pentru a depune o plângere. Totodată, demersul anchetei poate fi ajutat de către cei care au fost vizați de acest apel. Îi mai rugăm, încă odată, să depună o plângere în cazul în care s-au simțit, în cel mai mic mod, deranjați de ceea ce s-a întâmplat. Sesizarea se poate face și online la adresa de email cabinet@cj.politiaromana.ro
LIVIU ALEXA, de la CANCER la ȘANTAJ și amenințări in loc de presă