În loc să susţină activitatea de  cercetare din România,  Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică şi Inovare refuză să semneze acordul de finanţare în valoare de 300.000 de euro pentru proiectul LONGLIFE. Proiectul a fost depus de un consorţiu de şase ţări, în cadrul căruia România este lider de pachet.

Este vorba de un proiect în care este implicată echipa coordonată de cercetătorul Dan Cristian Vodnar, Prorector Stiintific la U.S.A.M.V. Cluj-Napoca, Director adjunct. El este cunoscut atât pentru activitatea ştiinţifică de cercetare proprie, fiind inventatorul unui ambalaj alimentar antimicrobian, produs din ingrediente naturale, premiat cu ”Danubius Award”, dar şi pentru munca de coordonare a activităţii de cercetare a studenţilor şi masteranzilor Facultăţii de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor.

„Nu contează  cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc”

După 1989 au sosit în România tot felul de produse. Câţi nu au fost fericiţi cu concentratele de sucuri? Atunci nici nu ne puneam problema alimentelor nesănătoase. Iată că după 28 de ani problema calităţii alimentelor este una dintre cele mai importante. Efectele dezastruoase asupra stării de sănătate a populaţiei care se hrăneşte prost, cu alimente care abundă în zahăr şi compuşi chimici se văd în cantităţile uriaşe de medicamente pe care le consumă românii.

Proiectul Longlife, căruia i s-a tăiat finanţarea ar fi răspuns la numeroase întrebări legate de alimente şi felul în care diferite componente ne hrănesc cu adevărat şi în beneficiul nostru. L-am rugat pe cercetătorul Dan Cristian Vodnar să ne dea mai multe detalii cu privire la acest proiect şi la impedimentele apărute în complicatul şi stufosul  arbore decizonal din ograda României.

LONGLIFE, un proiect care va continua fără noi

Dan C. Vodnar: Proiectul LONGLIFE a fost construit ca o cooperare internaţională în care în jur de 20 de ţări au semnat un acord şi fiecare ţară intră cu un anumit buget în această colaborare. România a intrat cu 300.000 de euro, partenerul din Noua Zeelandă  îşi autofinanţează participarea, iar valoarea totală a proiectului depăşeşte 1.800.000 de euro.

Rep.: Cine  sunt partenerii României în acest consorţiul?

Proiectul a fost depus de un consorţiu format din 6 parteneri. Vorbim de Irlanda, vorbim de Universitatea din Bologna, cea mai veche universitate din Europa, de  Olanda, Polonia şi Noua Zeelandă. Proiectul a fost câştigat de noi pe bugetul maxim de 300000 euro, alocat de România. Având în vedere că în acea competiţie nu s-a câştigat niciun alt proiect  care să aibă în interiorul lui un partener din România, bugetul solicitat a fost şi aprobat de către de A.N.C.S.I.

În plus, sunt partenerii economici. La uşa Barilla bat foarte mulţi oameni. Gigantul italian s-a arătat interesat de proiectul  Longlife şi a acordat o finanţare de 100.000 euro, fiind realmente interesat de rezultatele acestui proiect.

Rep. : Italia a demonstrat că se preocupă de ce se mănâncă acolo, cum se mănâncă. Îşi promovează gastronomia, dieta mediteraneană, de produsele alimentare italiene, ceea ce nu se poate spune despre noi. Când a început totul?

Dan C. Vodnar: Toate acestea se întâmplau la finele anului 2015, în decembrie. Proiectul ar fi trebuit să înceapă în martie 2016, am informat despre proiect încă din 2015 şi despre proiect şi despre contractare, dar s-a amânat totul la A.N.C.S.I. din martie în iunie, din iunie în decembrie. Atunci am trimis o adresă oficială către această instituţie, Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, întrebând motivele pentru care noi nu am semnat contractarea în cadrul proiectului.

Răspunsul a fost absolut halucinant. Potrivit lor, în memorandum se preciza că România poate să finanţeze, dar nu e obligată, ci îşi rezervă dreptul de a finanţa.

Dacă mi se spuneau toate acestea de la început, nu era nimic, luam totul ca pe un joc de gleznă pe care Dan Cristian Vodnar l-a mai făcut de multe ori în România asta. Dar ei m-au lăsat să intru în acest consorţiu, am participat la întâlniri pe  bani din alte surse, pentru că oamenii ăştia nu vor înţelege niciodată  care e sistemul de finanţare din România. Am semnat înţelegerea cu ei, partea birocratică, în care noi ne-am asumat îndeplinirea obiectivului, dar A.N.C.S.I. nu a dat niciun semn cu nu ar fi de acord să finanţeze. Din contră, din toată conversţia cu ei nu reiese vreun dezacord în acest sens.

Rep.: Care este situaţia în acest moment?

Dan C. Vodnar: Am ajuns acum într-un punct foarte ciudat. În acest proiect de cercetare, România şi-a asumat în strategia de cercetare sprijinirea cercetătorilor în vederea realizării de reţele de networking cu cei din străinătate. Aceasta era necesară pentru a depune pe viitor proiecte în cadrul programului european Horrizon 2020,  a ne putea încadra în această categorie de proiecte. Aşadar miza era una extrem de mare. Au fost invocate diverse pretexte care ţineau de politica internă a A.N.C.S.I., cum este faptul că proiectul nu a fost încadrat în PN3, lucruri care, pe noi, ca cercetători, nu ne interesează.

Rep.: Care erau benefiiile practice ale participării în proiect?

Dan C. Vodnar: Proiectul acesta are în vedere crearea de prototipuri-model pentru industria laptelui şi produselor lactate, pentru industria prelucrătoare a produselor de origine animală cum e carnea, pentru zona de panificaţie. E vorba de un prototip de bază, în care, de fapt, se creşte biodisponibilitatea unor nutrienţi.

Ce înseamnă asta? Dacă noi avem o persoană bolnavă, care suferă de diabet, de exemplu, vom formula un produs care conţine mai puţin zahăr în interior. Există o normativă europeană care zice că trebuie redusă cu 30% cantitatea de zahăr din interiorul produselor alimentare. Acest lucru se poate realiza prin producerea unor polioli de către animite bacterii în interiorul matricei.

Pentru prototipul de carne se are în vedere o prefermentaţie care aduce nutrienţii în situaţia de a fi metabolizaţi în proporţie de 100% de către corpul uman.

Rep.: Ce urma să finanţeze  partea română cu cele 300.000 de euro?

Dan C. Vodnar: Partea noastră de proiect avea în vedere ca 200.000  de euro să fie utilizaţi categoric pentru achiziţionarea echipamentului. Am avut în vedere şi avem în continuare, pentru că sperăm să nu se termine aici povestea, achiziţionarea unui echipament care mimează perfect digestia umană, tot ceea ce se întâmplă în interiorul organismului nostru, de la masticaţie până la trecerea nutrienţilor de peretele gastro-intestinal, adică până la absorbţia în sânge. Astfel vom observa dacă acel compus pe care l-am vizat, ipoteza de la care am pornit este confirmată de modelul uman sau nu. Numeroase studii vorbesc despre compuşi bioactivi, ei au fost izolaţi în laborator, pe diverse digestoare, dar nu ştim dacă ele trec în sânge şi în ce măsură sunt absorbiţi, utilizaţi sau dacă suferă transformări.

Cu echipamentul pe care doream să-l achiziţionăm puteam aborda o nişă concretă. De exemplu, puteam proba produse pentru copii. Aduceam echipamentul enzimatic, îl introduceam în acest digestor şi astfel se poate mima ce se întâmplă în  cazul copiilor.

În acelaşi fel se poate mima ce se întâmplă cu vârstnicii  care suferă de malnutriţie, o problemă extrem de gravă la nivelul Uniunii Europene. În acest moment se cheltuie enorm de mulţi bani pe medicaţia vârstnicilor care se hrănesc prost. Dacă faci produse alimentare destinate lor, care să le acopere necesarul de nutrienţi, de micro şi macrominerale, de alţi compuşi din interiorul acestor produse, se vor reduce enorm costurile pe zona aceasta de medicaţie.

Rep.: Care era obiectivul principal al  proiectului?

Dan C. Vodnar: Denumirea proiectului nostru este Longlife, adică o viaţă mai lungă şi mai bună pentru fiecare. În interiorul acestui proiect avem parteneri inclusiv din categoria I.M.M.-urilor.  Barilla este unul dintre parteneri, care s-a aliat şi a venit înspre proiect,  au fost foarte interesaţi de concept. Ne este alături un alt I.M.M. din Polonia, dar Barilla testa în final produsele pe care noi le generam în cadrul consorţiului.

Rep.: Speranţa de vârstă a crescut la nivel european, iar problemele  cu vâstinicii sunt cu cei de vârsta a IV-a. Despre aceasta la noi nici nu se vorbeşte, ca şi cum vârsta a III-a ar însemna etapa finală. Este la fel de adevărat că mulţi vârstinici nu se hrănesc conform acestei etape de viaţă. O fac precum în perioada activă, de deplină maturitate. Tocmai de aceea, diversificarea produselor alimentare, adecvarea lor unor grupe de vârstă şi sensibilităţi diferite nu este doar un moft al cercetătorilor . Aţi pierdut finanţarea. Cel puţin deocamdată. Care sunt consecinţele?

Dan C. Vodnar: Un dezavantaj, pe care mie, personal mi l-a creat este faptul că de câteva luni, din octombrie 2016, una din doctorandele de aici se baza  pe acest proiect pentru tema de cercetare. N-am primit finanţarea. Colega noastră are la dispoziţie trei ani pentru doctorat, dar a pierdut deja timp preţios căutând literatură de specialitate.

Aşadar, ne-am blocat pentru luni de zile, muncind pentru un proiect pe care România nu îl apreciază şi consideră că nu trebuie finanţat. De fapt, nici nu ştiu cum îl consideră, deoarece nu am primit niciun răspuns detaliat. Cert este că proiectul Longlife a fost evaluat de experţi internaţionali, nu vorbim de o evaluare naţională, internă.

Rep.: De unde venea echipamentul atât de necesar proiectului Longlife?

Dan C. Vodnar: Digestorul poate fi achiziţionat din Olanda, dar necesită adaptări la tema proiectului nostru. Pe lângă digestor mai aveam câteva echipamente pe  care le puteam lega ca să ne amprenteze în timp real posibilitatea de metabolizare a unei anumite substanţe, în discuţie. Nu ştim însă, cum ne influenţează acele substanţe simple, descompuse spre finalul digestiei. Până la urmă, nici medicina personalizată şi nici nutriţia personalizată nu sunt de lepădat, câtă vreme ai acces la asemenea dispozitive, care îţi pot oferi atât exclusivitate în zona ştiinţifică, cât şi în cea de piaţă.

Rep.: Echipamentul era util şi la finele proiectului Longlife ?

Dan C. Vodnar: La finalul proiectului, digestorul putea fi utilizat în folosul unor potenţiali clienţi din industria alimentară, interesaţi în a identifica un element de evidenţiere a unui produs. Practic, se putea verifica  şi certifica efectul unor elemente, de exemplu din suplimentele alimentare. Ar fi fost o sursă de venit pentru USAMV, care şi-ar fi putut finanţa astfel alte proiecte pe plan intern. Am fi avut exclusivitate pe piaţa românească, pentru că ar fi fost singurul loc unde se putea face asemenea determinări.

Rep.: Proiectul a fost demarat deja de parteneri?

Dan C.Vodnar: Ceilalţi cercetători din consorţiu au început să lucreze şi au trimis revistelor de specialitate bine plasate exact pe domeniul respectiv cu impact în lumea ştinţifică rezultatele cercetărilor, aşadar proiectul generează deja rezultate notabile.

Rep.: Cine coordonează proiectul?

Dan C. Vodnar: Teagasc, Autoritatea pentru Dezvoltare Agricolă şi Alimentară din Irlanda este coordonatorul acestui proiect. Este o instiţituţie mamut din punctul de vedere a calităţii, al profitului, al vânzării de proprietate intelectuală şi a rezultatelor cercetării. Acolo totul funcţionează impecabil. La ultima întâlnire din  decembrie s-a pus în discuţie excluderea noastră, dar am solicitat  să ne mai aştepte. În interiorul consorţiului a apărut întrebarea legitimă: cine şi în ce proporţie poate face din ceea ce se angajase să facă partenerul din România?

Unul din colegii din consorţiu se oferise să preia cam 10% din sarcinile noastre. Dar noi suntem Work Pacage leader, adică lideri de pachet, e o mare onoare ca un coordonator din străinătate să-ţi acorde această „monedă”.

Rep.: Care au fost semnalele din ţară atunci când aţi făcut publică atitudinea la A.N.C.S.I.?

Dan C. Vodnar: Din nefericire, cazul Longlife nu e singular în România. După ce am distribuit pe Facebook situaţia nostră, mi-au scris mulţi care au păţit la fel.

E adevărat, avem şi alte proiecte, dar ele sunt cu alte topicuri. În acest proiect, digestorul cade din start, dar e trist că românul este obişniuit să ia de fiecare dată poziţia „ghiocel” cu capul plecat. E o bătaie de joc la adresa mea şi a echipei mele. Nu au existat probleme din punct de vedere juridic sau legislativ, nu au fost schimbări.

A fost un apel lansat. Ne-au lăsat să intrăm în arena leilor, iar victoria, ca şi eşecul trebuie asumat. Strategia de ţară în privinţa cercetării este halucinantă. Noi suntem presaţi să depunem multe proiecte, iar în momentul în care câştigi un proiect european, partea română nu mai finanţează. Despre ce cercetare mai putem vorbi în România? Acesta este unul din momentele în care empatizez cu toţi colegii mei care aleg  plecarea în străinătate şi îi înţeleg absolut perfect.