Sunteti aici:AdministrativPeste 100 de amenzi aplicate clujenilor. Aceasta este urmarea unei razii fulger pe un parcurs de 2 ore

Peste 100 de amenzi aplicate clujenilor. Aceasta este urmarea unei razii fulger pe un parcurs de 2 ore

Publicat in data

La data de 18 noiembrie a.c., în intervalul orar 17.00-19.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat o acţiune punctuală pe raza municipiului, în scopul întăririi gradului de disciplină rutieră în rândul participantilor la trafic, verificării legalităţii transporturilor rutiere de persoane, precum şi pentru limitarea îmbolnăvirilor cu virusul SARS COV-2, comunică IPJ.

În cele 2 ore, poliţiştii au legitimat 324 de persoane şi 296 de vehicule şi mijloace de transport în comun. Urmare a neregulilor constatate, s-a impus aplicarea unui număr de 124 de sancţiuni contravenţionale.

Astfel, pentru nerespectarea normelor de circulaţie, au fost aplicate 100 de sancţiuni, conform OUG 195/2002R, 48 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 17 pentru nepurtarea centurii de siguranţă.

Totodată, poliţiştii au reţinut permisele de conducere a 2 conducători auto pentru neacordarea de prioritate persoanelor angajate în traversarea regulamentară a străzii, fiind retrase şi 2 certificate de înmatriculare.

În urma nerespectării măsurilor de protecţie individuală pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19, au fost aplicate 23 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii 55/2020R.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Cine controlează Turda? Adrian Nap se vinde baronului Matei?

Adrian Nap promitea în campanie că va elibera Turda de clanul Matei și se...

VIDEO: Aquaparkul lui Emil Boc, un troc la centura metropolitană. Se taie panglici virtuale

Promisiuni acvatice care rămân doar pe hârtie Emil Boc s-a înecat în promisiuni acvatice, care...

VIDEO: Faraonul de la PSD. Deputatul care conduce BMW-uri de sute de mii de euro

Tensiuni în PSD Cluj. Un scandal iminent? La Cluj, unde social-democrația este controlată de Vasile...

Advertorial PNL

Ref. la: Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan: Votul pentru PNL la alegerile parlamentare,...

Alte articole