Lucrare de mântuială! Strada Răzoare din Florești intră în reparații, la trei luni după finalizarea lucrărilor

Una dintre străzile din Florești la care au fost efectuate și finalizate diferite lucrări chiar în urmă cu trei luni intră acum în reparații din cauza, cel mai probabil, a nivelului deplorabil al lucrărilor ințiale.

Acum trei luni au fost finalizate lucrări la Centura de Sud, stada Răzoare și strada Valea Gârbăului, toate din Florești, iar investițiile și interesul minim își spun acum cuvântul. Strada Răzoare cedează, iar astăzi aceasta a itnrat în reparații.

Nu ar surprinde ca și celelalte două artere enunțate mai sus să aibă aceeași soartă în viitorul apropiat.

Un internaut scrie pe Facebook că, încă de când se efectuau lucrările inițiale la cele trei străzi, trecătorii puteau observa că aceste vor fi de mântuială.

Un membru a Uniunii Salvați România (USR) Cluj, Sergiu Leuce, acuză că lucrările efectuate acum câteva luni au fost realizate doar pentru campania electorală și nu au fost gândite să reziste pe termen lung.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii