Guvernul a adoptat modificarea codurilor și grațierea

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a anunțat faptul că Guvernul a adoptat, în ședința de marți, o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală. De asemenea, a fost adoptată o altă ordonanță ce prevede grațierea unor pedepse.

„Am adoptat o serie de măsuri care vizează evitarea unei hotărâri-pilot la CEDO. Am adoptat proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Cel de-al treilea act normativ pe care l-am adoptat astăzi este vorba de Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii 296 Cod Penal și a Legii 135 Cod de procedură penală. Practic, prin această ordonanță de urgență, am făcut și am pus în concordanță deciziile Curții Constituționale”, a declarat Florin Iordache

Vă reamintim, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă împotriva adoptării acestor ordonanțe. De asemenea, au fost trase semnale de alarmă începând cu președintele Ioahnnis și continuând cu DNA sau CSM. Cu toate acestea, Guvernul Grindeanu a decis să aprobe ordonanțele.

 

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii