Ferma de pui din Florești a primit autorizație

Agenția pentru Protecția Mediului Cluj a decis că va emite autorizația integrată de mediu pentru Ferma de pui din Florești. La baza deciziei a stat garantarea îndeplinirii condițiilor de protecție a aerului, apei și solului. Floreștenii vor fi nevoiți să se confrunte din nou cu mirosurile emanate de ferma de pui.

Primăria Florești contestă emiterea acestei autorizații

Autorizația de mediu va fi eliberată în termen de 30 de zile (din 4 aprilie 2017) dacă nu vor fi semnalate obiecții fundamentate din partea celor interesați.

Aceste obiecții pot fi trimise la APM Cluj Napoca, Calea Dorobanților 99, bl 9b. Fax: 0264-410716

Sau pe mail office@apmcj.anpm.ro

”Primăria Florești, alături de alte instituții, lucrează deja la un amplu material, obiecții fundamentate împotriva eliberării Autorizației. Oricum, chiar dacă Autorizația va fi eliberată, Primăria Florești o va ataca in Instanță. Opinez, fără putință de tăgadă, că dreptul constituțional la un mediu sănătos a zeci de mii de floreșteni, nu poate fi călcat în picioare de nici o instituție a statului românesc. Legislația în vigoare trebuie să vină ca un suport al acestui principiu și nu ca o scuză în fața neputinței și a lipsei de asumare a răspunderii. APM Cluj nu poate trece peste voința a mii de floreșteni exprimată public cu ocazia consultării publice.”, a anunțat primarul comunei Florești, Horia Șulea.

Prefectura propune relocare fermei

Printre posibilele soluţii, cea mai bună ar fi relocarea fermei printr-o negociere între autorităţile locale şi SC BRAVINVEST SRL. De altfel, această variantă a fost discutată şi în întâlnirile de lucru de la Floreşti pe care prefectul Vuşcan le-a avut în anul 2015 şi 2016. De asemenea, s-a discutat şi despre oportunitatea solicitării unui studiu de impact asupra sănătăţii cetăţenilor şi o analiză mai profundă a situaţiei. „Mai bine măsurăm de cinci ori şi tăiem o singură dată decât să luăm o decizie pripită” a precizat prefectul Vuşcan.

Consiliul județean se opune categoric autorizării fermei de pui

Poziţia Consiliului Judeţean Cluj are la bază ideea necesităţii respectării depline a legislaţiei în vigoare, fără niciun fel de derogare sau abatere şi a protejării interesului general al comunităţii şi a fost comunicată prin intermediul unor adrese oficiale Agenţiei pentru Protecţia Mediului Cluj, Comisariatului Regional Cluj al Gărzii de Mediu, Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Cluj şi Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj.

„Consider că aplicarea legii, fără niciun fel de derogări, precum şi respectarea dreptului la viaţă, la sănătate şi la un mediu curat sunt absolut obligatorii şi nicio instituţie a statului nu poate decide în mod contrar, încălcând acest interes public suprem. Adresele pe care le-am transmis instituţiilor abilitate şi prin care am comunicat opoziţia categorică a Consiliului Judeţean faţă de autorizarea unei ferme de pui şi a unui abator într-o zonă rezidenţială reconfirmă punctul nostru de vedere referitor la acest subiect şi demersurile deja întreprinse în acest sens” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii