Boc nu le mai face plângeri penale părinților

Chiar dacă în urmă cu puțin timp primarul Emil Boc declara cu vehemență că toți cei care își fac flotant doar pentru a-și duce copiii la școală vor răspunde penal, iată că edilul a revenit asupra deciziei. După zeci de mesaje trimise din partea părinților care acuzau atitudinea comunistă și îngrădirea drepturilor copiilor, primarul a decis să renunțe la atitudinea războinică.

”M-am pus și eu în locul părinților. Eu nu am fost situația pe care mulți părinți o invocă acum, deoarece fetele mele au stat la școala primară în Zorilor. Săracul părinte încearcă să găsească un subterfugiu legal pentru a-și duce copilul la școala care crede el că este cea mai bună. Nu voi face anchetă penală și plângeri penale, cred că este irațional având în vedere că părinții urmăresc doar binele copiilor„ a declarat primarul.

În mod favorabil, anunțul privind plângerile penale a fost făcut înainte de debutul înscrierilor în clasa pregătitoare, iar revenirea la sentimente mai bune s-a întâmplat după finalizarea înscrierilor. Oare a fost doar o tactică a primarului de a-i speria atât pe părinți cât și pe proprietari, încercând astfel să descurajeze exodul elevilor din cartiere spre școlile din centru? Sau a realizat primarul că unele școli din cartiere nu se ridică la standardele necesare, iar altele sunt deja supraaglomerate, precum Școala Hațieganu?

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!
Respectarea regulilor de circulație și autobuze dedicate elevilor

Situația traficului îngreunat de părinții care își aduc copiii la școală rămâne însă o problemă, astfel că primarul a declarat că preferă să găsească soluții în această direcție, în loc să îi vâneze cu poliția locală pe cei care își fac flotant.

”Orașul are reguli de circulație care trebuie respectate. Nu voi accepta ca de exemplu pe Memorandumului să fie blocată o bandă de circulație pentru că cineva vine să își dea copilul la școală. Vom pune la dispoziție autobuze dedicate pentru transportul elevilor, autobuze speciale care să aducă elevii din cartiere la școlile din centru. În locul a 40 de mașini va veni un singur autobuz cu 40 de elevi ce vor fi predați portarului și sunt duși apoi în curtea școlii. Aceasta este linia pe care ar trebui să lucrăm și nu pe cea ce ține de plângeri penale. Am meditat, am mai mult păr alb și am înțeles că deciziile nu sunt luate cu rea credință de către părinți. În schimb, punem lucra la celelalte două componente, autobuze speciale pentru elevi și respectarea regulilor rutiere”, a declarat Emil Boc.

Școlile să se implice în găsirea unor soluții

Un părinte recomandă ca și directorii școlilor să fie implicați în căutarea unor soluții astfel încât nici traficul să nu aibă de suferit și părinții să fie liniștiți.

”De exemplu, la şcoli nu e că şi la grădiniţă, unde trebuie copiii conduşi până în clasa. Atunci se poate că maşinile să vină în coloana, pe o bandă, şi într-o anumită zona din faţa şcolii maşina opreşte, copilul coboară, iar pe trotuar aşteaptă unul sau mai mulţi profesori de servici, care preiau copiii şi îi îndrumă spre şcoală. În felul acesta maşina opreşte 20-30 de secunde maxim, pleacă şi vine următoarea. Fiecare director de şcoală trebuie implicat în căutarea unei soluţii, şi sunt sigur că dacă se adopta ceva asemănător, majoritatea părinţilor ar fi foarte liniştiţi, faţă de acum, când unii caută parcare pe unde pot, să îşi ducă copilul la şcoală, iar alţii parchează nesimitit unde este mai aproape, că doar stau doar câteva minute. În loc să ameninţăm în stânga şi dreapta, lucru care oricum nu va rezolva problema, mai bine să adoptăm soluţii care sunt testate şi funcţionează”, a sugerat un părinte.

”Va asigurăm de faptul că Primăria împreună cu Inspectoraul Şcolar Judeţean şi cu Poliţia analizează această situaţie pentru a identifica cea mai bună soluţie atât pentru copii şi părinţi, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic. Inclusiv varianta propusă de dumneavoastră poate fi luată în discuţie”, a fost răspunsul municipalităţii.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii