alin tise banner

A fost finalizată asfaltarea drumului 107M Săvădisla – Băișoara

Consiliul Județean Cluj a anunțat astăzi, 6 iulie, finalizarea lucrărilor de asfaltare a drumului ce străbate localitățile Săvădisla, Lita, Liteni, Săcel și Băișoara.

Lungimea însumată a tronsonului proaspăt asfaltat este de aproximativ 9 kilometri, însă în total s-au efectuat lucrări de întreținere pe o porțiune de 12 kilometri.

Pentru ca lucrările să fie complete, urmează să fie efectuate și lucrările firești de realizare și completare a acostamentelor, realizarea de șanțuri, curățarea șanțurilor și a rigolelor existente, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.

„Pe drumul județean 107M Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara au fost finalizate lucrările de asfaltare pe sectoare

Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de asfaltare derulate pe tronsonul Săvădisla – Lita – Liteni – Săcel – Băișoara al drumului județean 107M. Acestea au vizat șase sectoare, cu o lungime însumată de cca. 9 km.
În ceea ce privește lucrările de întreținere, în totalitatea lor, acestea vizează un tronson în lungime de 12 kilometri, de la km 11+000 la km 23+000, în condițiile în care, pe același drum județean, pe tronsonul Băișoara – Iara – Buru (DN 75) – limită cu județul Alba, în lungime de 17,7 kilometri, au fost deja finalizate lucrările de asfaltare și alte tipuri de lucrări de întreținere.

În prealabil, au fost executate lucrări constând în frezarea asfaltului în zonele deteriorate, tratarea burdușirilor, înlocuirea fundației de piatră spartă în zonele afectate, așternerea de strat de piatră spartă cu cilindrare, refacerea terasamentelor deteriorate și alte lucrări pregătitoare în vederea așternerii covorului asfaltic.

Pentru completa finalizare a lucrărilor urmează a mai fi executate lucrări de realizare și completare a acostamentelor, realizarea de șanțuri, curățarea șanțurilor și a rigolelor existente, precum și lucrări de marcaje și semnalizare rutieră.” se arată într-o postare de pe Facebook a CJ Cluj.

masca-medicala
Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii