Bicicletele din programul Bike Sharing nu au claxoane și faruri funcționale

Clujenii reclamă faptul că multe dintre bicicletele din programul Bike Sharing nu au claxoane și faruri funcționale, dar și că stațiile de ridicare a bicicletelor au adesea probleme.

”Problemele de la bike sharing sunt numeroase începând de la partea tehnica (biciclete, softul folosit în stații etc), partea umană ( angajații care se ocupa de acest program, angajatii care ar trebui sa repare biciclete și să le redistribuie prin oraș). Pentru toate acestea pot sa dau exemple multiple. Asta nu înseamnă că nu apreciez acest program doar cer mai multă responsabilitate”, potrivit unui clujean.

Boc nu crede că situația e atât de gravă

Primarul Emil Boc a declarat în cadrul unei emisiuni de radio că nu exclude existența periodică a unor disfuncționalități, însă a oferit asigurări că există o firmă care se ocupă de acestea în timp util.

”Nu exclud că pot apărea situații până ce se repară. Avem firma care se ocupă cu reparațiile și probabil că durează până se repară, nu se pot face instant. Bicicletele respectă standardele pentru că altfel nu ar fi putut fi date în folosință, dar nu exclud să apară întârzieri când este vorba de reparații”, a declarat primarul Emil Boc

Probleme cu stațiile de ridicare a bicicletelor

Periodic, clujenii reclamă faptul că o stație sau altă nu este funcțională. Astfel că cei care se ocupă de administrarea acestui program oferă ridicare asistată. Atunci cand ecranul este defect (monitor sau touch) si nu puteti efectua actiunile de ridicare prin intermediul lui puteți să sunati de la statie la nr de Call Center 0371784172 și se va face autentificarea de la distanta pentru a face actiunile in locul dumneavostră si astfel veti putea inchiria o bicicleta si de la statiile cu probleme.

”Statia de pe Horea, de langa pod, este plina de cateva zile. Sistemul merge super greu, de abia poti sa iei o bicicleta. Prin urmare statia s-a umplut. Nici statia din PMV nu functiona acum cateva zile si n-am putut lasa bicicleta. Si statia din spate la teatru era blocata acum vreo saptamana”, sesizează un clujean.

”Problema e clar calitatea ecranelor. Cand este soare devin inutilizabile. Devin negre pe mare parte din suprafata si fac astfel imposibila autentificarea. Am sunat la serviciul de asistenta pentru deschiderea unei porti insa nu s-a putut realiza conexiunea remote deoarece statia aparea offlline, desi era functionala. Am mers la alta statie si aceasi situatie: ecran negru si imposibilitatea de contectarea remote. Cel mai probabil pe timpul verii, statiile care se afla cu ecranele in plin soare nu vor putea fii utilizate”, potrivit unui alt clujean

”Doar pentru ca sunt cateva probleme izolate pe care încercam sa le remediem cat mai repede, nu înseamnă ca sistemul nu funcționează. Sistemul este mai presus de aceste defectiuni pe care incercam sa le depasim cum putem”, transmit cei care se ocupă de acest proiect.

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii