Urșii au ajuns să domine în România, iar oamenii trăiesc cu gândul că statul i-a abandonat. Ursul nu mai apare doar în pădure, ci la poarta casei, lângă școli sau chiar în spatele blocului. Iar când cineva este sfâșiat, mutilat sau ucis, autoritățile apar în fața camerelor de filmat, behăie câteva fraze despre „monitorizare” și „analize”, după care dispar până când un alt român plătește cu viața.

În România trăiește astăzi una dintre cele mai mari populații de urși bruni din Europa. Conform estimărilor recente, sunt peste 15.600 de exemplare, mult peste datele oficiale, depășind de 3,5 ori efectivul optim pentru această specie la nivel național. Aceste aspecte se datorează faptului că, de mai bine de 15 ani, nu au mai fost desfășurate activități de vânătoare la urs, specia beneficiind de statut de protecție, iar intervențiile asupra acestor animale necesită numeroase avize.

În multe zone montane și deluroase, oamenii spun că nu mai trăiesc normal. Trăiesc cu frică. În unele sate, localnicii spun că văd zeci de urși acolo unde habitatul ar suporta doar câteva exemplare.    

Mii de gospodării au fost devastate. Mii de animale domestice au fost ucise. Au existat mii de apeluri la 112 pentru prezența urșilor în localități.

Și totuși, de fiecare dată când cineva cere măsuri reale, apare imediat aceeași reacție:

„Ursul trebuie protejat.” Da, ursul trebuie protejat. Dar este ușor să vorbești despre asta atunci când pericolul este departe. Când nu tu îți conduci copilul cu teamă până la poartă. Când nu tu auzi ursul noaptea în curte. Când nu tu primești telefonul care îți spune că un om drag nu se mai întoarce acasă.

Da, ursul trebuie protejat. Dar până unde? Până când viața omului ajunge să valoreze mai puțin decât a unui animal?

Într-un stat normal, populația de animale sălbatice este gestionată și ținută sub control. Pentru că atunci când numărul scapă de sub control, consecințele sunt plătite de oameni. România are cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană și este depășită în Europa doar de Rusia, cea mai mare țară de pe planetă.

România are de zeci de ori mai mulți urși decât Franța, Germania și Polonia la un loc. În timp ce alte state europene gestionează populații de câteva zeci sau sute de exemplare, la noi se vorbește despre mii și mii de urși. Iar realitatea este una pe care mulți refuză să o accepte: nicio țară vecină și niciun stat european important nu stă la coadă să preia urșii României. Țările civilizate pun pe primul loc viața și siguranța cetățenilor. Nu transformă protecția unei specii într-un experiment făcut pe seama oamenilor.

Iar consecințele se văd deja cu ochiul liber: oameni mutilați sau uciși, gospodării devastate, animale sfâșiate, turiști care evită pădurile, copii care nu mai au curaj să meargă singuri pe drum și bătrâni care ies cu teamă chiar și până la poartă.

Mai grav este că, în multe zone, ursul nu mai are frică de om.

Iar fiecare nou atac arată același lucru: statul a pierdut controlul.

România are nevoie urgentă de măsuri reale: Este necesară majorarea cotei anuale de recoltă a acestor exemplare, printr-o reducere treptată a populației de urși, până la atingerea efectivului optim al speciei în următorii 2-3 ani.

Problema este că autoritățile aleg să reacționeze abia după ce cineva este sfâșiat. Când ignori ani la rând o problemă cunoscută și nu iei măsuri, devii responsabil pentru consecințe.

Cu alte cuvinte, lipsa acțiunii statului nu distruge doar siguranța oamenilor. Distruge și relația dintre om și natură. Iar atunci când statul nu mai este capabil să-și protejeze cetățenii, frica devine noua normalitate.