Sunteti aici:ComunicatFocar de covid-19 la un spital privat din Constanța. Secția Chirurgie și blocul operator au fost închise

Focar de covid-19 la un spital privat din Constanța. Secția Chirurgie și blocul operator au fost închise

Publicat in data

Secţia Chirurgie şi blocul operator ale unui spital privat din municipiul Constanţa au fost închise în urma apariţiei unui focar de SARS-CoV-2, informaţia fiind făcută publică luni noaptea pe site-ul instituţiei, deşi conducerea unităţii precizează că îmbolnăvirile în rândul personalului medical au apărut în urmă cu câteva zile, transmite Agerpres.

Săptămâna trecută, primii angajaţi depistaţi pozitiv la virusul SARS-CoV-2, în urma testării RT-PCR, au fost asistenţi medicali şi infirmiere din Secţia chirurgie şi Bloc operator, anunță conducerea spitalului privat din Constanța.

„Imediat după aflarea primelor rezultate, conducerea spitalului a decis închiderea respectivelor sectoare de activitate şi aplicarea tuturor măsurilor de dezinfecţie şi asepsie recomandate, prin intermediul protocoalelor, de către Direcţia de Sănătate Publică. A fost dispusă măsura testării RT-PCR a celorlalţi angajaţi care, în urma anchetei epidemiologice interne, s-au încadrat în definiţia de ‘contact direct’ sau ‘contact apropiat’ faţă de cazurile confirmate”, se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul spitalului.

Sursa citată precizează faptul că ambulatoriul de specialitate şi laboratorul de analize sunt, în continuare, funcţionale, consultaţiile şi investigaţiile desfăşurându-se conform planificărilor existente.

INTRA IN DISCUTIE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

VIDEO: Milionarul din Compania de Apă din Turda cu vilă opulentă și afaceri suspecte

La Turda, administrația locală și afacerile de familie merg mână în mână. Bogdan Bobic, directorul...

Faraonul roșu de la Cluj cu BMW XM cumpărat de o firmă medicală

Un ales al Clujului își etalează opulența cu o nonșalanță care sfidează orice limită...

Video-Investigație: PSD Cluj a aruncat 226.000 lei la o firmă-fantomă, inactivă fiscal

O firmă „moartă” fiscal, dar plătită regește de PSD Cluj Aproape 50.000 euro. Atât a...

Arghir Gelu Florea- taragotistul primarilor pe bani publici: sute de mii de lei stoarse anual prin fițuica Turdanews

Taragotistul primarilor, Moșul Arghir Florea-Turdanews, mulge anual sute de mii de lei de la...

Alte articole