minoră din Cămărașu
foto: Pixabay

La data de 20 februarie anul curent, poliţiştii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au reţinut o tînără, în vârstă de 17 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, pentru reclamarea unor aspecte false.

In fapt, la data de 15 februarie anul curent, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați despre faptul că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, județul Cluj, a plecat în data de 14 februarie anul curent în jurul orei 21.00 de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors.

Polițiștii au desfășurat activități investigative în vederea depistării celei în cauză, iar în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, tânăra de 17 ani s-a întors acasă, aspecte sesizate de către reprezentanții legali ai acesteia.

Conform relatărilor celei în cauză, pe durata plecării de la domiciliu, aceasta s-ar fi aflat în municipiul Câmpia Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise.

În urma celor relatate, polițiștii au demarat cercetările şi au fost efectuate investigaţii, iar din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că cea în cauză ar fi reclamat în fals aspectele prezentate.

Față de tânăra de 17 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.