rozeta

Polițist clujean cu ”pile” a desfigurat cu rozeta un schior la Mărișel

Agentul Marius Claudiu Rus, lucrător la Serviciul de Investigații Criminale, este acuzat că a desfigurat cu rozeta, armă albă folosită de interlopi, un schior care se relaxa după o partidă de schi, sâmbătă seara, în localul ”Le Dome”.

Florin Opriș era cu iubita lui și cu un prieten la apres ski când s-a produs tot incidentul absolut halucinant.

”Am fost la Mărișel la pârtie și apoi am rămas la Apers ski, la Le Dome. Eu eram cu prietena mea și încă un prieten (Victor). Pe la ora 1.00 și ceva, Victor vine și îmi spune mie și unor cunoscuți de-ai lui că a fost lovit din senin în barbă de un necunoscut (n.red. ulterior s-a aflat că este polițistul Marius Claudiu Rus).

Un tip, prieten cu Victor, a mers să vorbească cu agresorul și eu cu sora lui sau prietena.

Tot ce i-am zis tipei a fost să îl convingă să își ceară scuze și să rămână așa pentru că Victor are mulți prieteni acolo și toți am ieșit la distracție, nu la scandal. În momentul acela, a venit agresorul lui Victor din lateral și mi-a dat o lovitură violentă cu o rozetă.

Mi-a spart toată fața. Trebuie să fac reconstrucție facială. Miercuri intru în operație. Pentru început trebuie puse 3 plăcuțe de titan pentru toate oasele fărâmițate în urma loviturii cu rozeta.

Prietenul lui Victor care a vorbit cu polițistul a zis că acesta i-a zis că nu știe ce înseamna aroganța și că să dispară că dacă nu îl împușcă. A mai zis că Rus e frațiorul lui (șeful IPJ Cluj, Mircea Rus). Am înțeles că inspectorul șef e ceva văr cu polițistul care m-a lovit (n.red. Mircea Rusu neaga orice legătură de rudenie)”, a relatata Florin Opriș.

Din agresor in pozitia de victima

Claudiu Rus a spus că el se consideră victimă. ”Poziția mea o să vezi. Avem om de presă la IPJ. O să aștepți și o să vezi soluția, soluția la incidentul care a fost acolo. Mie mi se pare că am fost o victimă. Da cine-i Opriș? Eu nu-i cunosc pe niciunul. Din păcate, eu nu-i cunosc pe niciunul din oamenii ăia. Eu vreau să … o să depun o plângere și se va soluționa. Nu am nimic de declarat”, a spus Rus, polițistul acuzat, conform ziarulclujean.ro.

Polițistul Claudiu Rus a fost acuzat și în iulie 2019 de un bărbat din Râșca că a fost lovit cu cătușele în față. Rus era atunci ajutor de șef de post la Mărișel,iar în urma incidentului a fost mutat rapid la Serviciul de Investigații Criminale, înainte de începerea cercetărilor disciplinare.

Claudiu Rus a mai fost cercetat în trecut și a rămas fără arma din dotare aproape un an, pentru că și-ar fi amenințat iubita că o împușcă, conform presei.