Criza economică post-COVID19: Restructurarea, o soluție?

It is all right letting yourself go, as long as you can get yourself back”, Mick Jagger – Rolling Stones

Criza economică. Este o expresie de temut. Când auzim această expresie ne gândim la crash-ul financiar din 1929, la căderea pieței imobiliare din 2008. Iar mai nou, la ce ne așteptă după ce Coronavirus-ul va fi învins.

Problemele pe care le va aduce sunt imense, soluțiile puține, iar optimismul este aproape inexistent. Se caută soluții prin încercarea de a se obține o implicare mai mare a statului, a pieței de capital sau o amânare a plății datoriilor.

Dar acestea nu au fost niciodată în istorie soluții reale, au fost doar un colac de salvare, ce ar ajuta un naufragiat să se țină la suprafață. El va trebui totuși să se lupte să stea la suprafață și apoi să înoate spre țărm.

Pentru a avea un răspuns clar, ar trebui să ne întoarcem la începuturile ideii de companie. În cartea ”Compania – O Scurtă Istorie A Unei Idei Revoluționare” scrisă de John Micklethwait și Adrian Wooldridge, a fost făcută o analiză clară a evoluției companiei. De la început, în secolul XVIII-lea, ea a avut ca bază noțiunea de risc, riscul pe care și-l asumă un antreprenor în lansarea unei idei de afaceri. Compania, care la origine a fost sprijinită de stat, dar care tindea spre a deveni autonomă, propria ei ”Mică Republică”, care apoi era capabilă să își asume riscuri calculate.

Deci și atunci, ca și acum compania, prin sine însăși este și trebuie să fie autonomă, nu să se aștepte soluții din partea guvernului. Un guvern poate crea o plasă de siguranță, poate arunca un colac de salvare, dar nu poate trage toate companiile la mal. Efortul principal trebuie să fie al antreprenorilor.

Din păcate, aceasta este doar teoria, care deși adevărată, a devenit aplicabilă în țări de sorginte anglo-saxonă, cu o tradiție a practicilor comerciale. În România zilelor noastre, cu toate că avem experți, oameni de afaceri, care vor să facă în țara noastră capitalism, nu avem o reală piață liberă. Și aceasta pentru că la noi încă nu există o adevărată cultură a companiei, marea parte a antreprenorilor nu au o gândire pe termen lung.

În mentalitatea românească, compania nu este o entitate reală. Ea nu este altceva decât ”compania mea” sau ”compania lui” sau ”compania lor”. Identificarea companiei cu persoana care o conduce este o piedică ce va pune serioase probleme în momentul în care criza economică ne va lovi.

Am început cu această introducere, lungă și poate metaforică, pentru a arăta care este principalul obstacol pe care companiile din România îl vor avea de trecut pentru a reuși să înoate la țărm, atunci când corabia se va scufunda.

Nu cel al lipsei de lichidități sau piețe de desfacere, ci cel al lipsei gândirii pe termen lung, al incapacității de a înțelege ce înseamnă o distincție de patrimonii și cel al lipsei unei adevărate culturi a contractului.

Aceste 3 concepte sunt pregnante în economia actuală din România, iar modul în care antreprenorii vor găsi ei înșiși resursele de organizare și de schimbare a mentalității, va fi cel definitoriu.

Restructurarea poate fi o soluție, ea putând uni cele 3 concepte, pentru a duce o companie la liman.

Gândirea pe termen lung” (”the big picture” în engleză) este cea pe care numai un antreprenor care are o idee ce poate fi capitalizată în câțiva ani o poate avea. Cea prin care un om de afaceri o înțelege, că uneori este mai bine să faci un pas înapoi, înainte de a face 4 înainte. Cum se aplică restructurarea? Printr-o reorganizare a activității, a analizei necesităților companiei, a planului pe termen lung, a scopului pe care compania îl are în vedere și mai ales a oamenilor cheie din ea.

Evident, la o primă vedere, cel mai în măsură să facă aceste evaluări ar fi antreprenorul, cel ce deține afacerea. Dar în realitate aceste analize nu sunt atât de evidente, oamenii cheie s-ar putea să nu fie cei pe care se poate baza atunci când compania are dificultăți financiare. În aceste condiții, mândria este o armă, o armă periculoasă ce poate duce vanitate și la moartea companiei.

Este momentul la care în alte țări, cu o cultură a companiei mult mai îndelungată, un antreprenor apelează la serviciile unui Venture Capital. O companie care deține sau poate obține resursele financiare pentru a sprijini compania aflată în dificulăți financiare, dar care are și oamenii potriviți pentru a identifica problemele stringente ale companiei. Este fără îndoială o cedare parțială a controlului companiei, un moment în care mândria este dată de o parte, pe termen scurt.

Pe termen lung, odată ce punctele vulnerabile ale companiei sunt identificate, un Venture Capital poate oferi resursele financiare necesare pentru relansarea companiei. Evident, la final, după ce compania redevine profitabilă, controlul este restabilit, iar Venture Capital își recuperează investiția (de multe ori întreit). Acest moment este numit exit și este planificat de la începutul planului de restructurare.

Am vorbit și despre incapacitatea de înțelege ”distincția de patrimonii”. Este eminamente cunoscut, că în România avem multe companii ce sunt deținute, nu doar de oameni de afaceri, ci de familii. Familii în care asociați pot fi soțul, soția, contabil șef pot fi ginerele, vărul șamd.

Este cea dintâi piedică în restructurarea unei companii, unul dintre motivele principale pentru care marile fonduri de investiții mondiale, cele mai mai companii de Venture Capital din lume, nu sunt prezente pe piața din România. Cum să identifici pozițiile cheie dintr-o companie și cum să își plasezi experți într-o procedură de restructurare când te vei lovi la tot pasul de persoane care nu pot fi mișcate din poziții, nu din motive de competență, ci din cauza unor legături de sânge?

Eliminarea acestei practici dăunătoare are fi primul pas spre responsabilizare și spre a face o distincție între patrimoniul companiei și cel al celui care o conduce. Unul dintre fondatorii WorldCom, Bernard Ebbers, un gigant al telecomunicaților din Statele Unite ale Americii a fost condamnat în 2005 la 25 de ani de închisoare pentru că a cauzat o fraudă de aproape 4 miliarde de dolari, iar sute de milioane din această sumă erau folosiți în interes personal prin împrumuturi pe care și le acorda fără nicio reținere.

Este o situație des întâlnită, chiar dacă nu la aceeași magnitudine a sumelor, și în România. De multe ori, oameni de afaceri își cumpără bunuri personale cu fondurile companiilor unde sunt administratori, asociați sau acționari. Și au apoi o surpriză foarte neplăcută când constată că odată deschisă procedura judiciară a insolvenței sau falimentului, un practician în insolvență abil poate identifica toate aceste tranzacții și vor readuce în patrimoniul companiei un Ferrari cumpărat soacrei.

Cultura contractului”, am menționat-o, dar este puțin înțeleasă, dat fiind faptul că România nu are o tradiție a contractelor civile și comerciale. Putem acuza perioada de 45 de ani de comunism, dar adevărul este că la noi doctrina contractelor a fost introdusă la un nivel academic prin preluarea de la alții. Codul Civil de la 1865 era inspirat de Codul Francez al lui Napoleon din 1804, adoptat de juriști români școliți la Paris. El a fost aplicat, dar la nivel de societate nu a penetrat, România având încă o mentalitate feudală.

Contractul comercial este văzut ca un instrument pentru a obține beneficii, fără însă a fi înțelese și obligațiile. Puțini înțeleg că un contract poate fi negociat, că semnarea lui imediată nu este obligatorie. Și mai puțini înțeleg că atunci când au semnat un contract acesta își produce efectele, acestea putând duce la daune în caz de încălcare.

Restructurarea implică după cum am spus o posibilă finanțare din partea unei companii de Venture Capital. Evident, nicio asemenea companie nu va investi într-o companie aflată în dificultate financiară, fără să se asigure că acele sume sunt folosite în mod corect. Contractul încheiat cu această companie, trebuie să fie înțeles de antreprenor. Va exista o perioadă de analiză și planificare înainte de a se stabili un plan etapizat pentru infuzia de capital. Infuzia de capital va fi și agreată, posibil prin achiziționarea de capital social de către compania de Venture Capital. Nerespectarea obligațiilor contractuale de către antreprenor, va duce cel mai probabil la lichidarea companiei și transformarea atitudinii investitorului într-una de creditor, în care debitorul este în fapt vândut la fiare vechi.

Ca o concluzie, restructurarea prin prisma imixtiunii infuziei de capital din partea unei companii de Venture Capital poate fi o soluție viabilă pentru redresarea companiilor în dificultate financiară și nu doar supraviețuirea. Criza economică ce va veni se va caracteriza în primul rând printr-o lipsă a lichidităților. Este neîndoielnic că în acest moment companiile de Venture Capital își conservă forțele și vor analiza toate potențialele ținte pentru investiții. În special acele companii care au potențial de redresare prin atitudinea antreprenorilor care le conduc și prin ideile pe care le pun în aplicare.

Am încercat să evidențiez natura comercială a restructurării și soluțiile care există în afara unor efemere planuri ce sunt așteptate din partea guvernului.

Din păcate, este puțin probabil ca aceste soluții să fie avute în vedere de marea parte a antreprenorilor din România. Așa cum am spus anterior, mândria și vanitatea sunt tare ale mediului de afaceri din România, ce sunt foarte greu de înlăturat. Dar pentru fiecare plan de restructurare dus la final cu succes, putem pune o nouă temelie pentru salvarea economiei.

Dragos Ramniceanu, casa de avocatura RUS & Partners