cata sare putem consuma

Renunți la sare? Asta ar putea duce la creșterea riscului de atac de cord. Află de ce și care sunt cantitățile recomandate

Vedem zilnic avertizări cu privire la necesitatea reducerii consumului de sare, zahăr şi grăsimi, dar situaţia ar trebui nuanţată. În fapt, aceste avertizări se referă la cei cu tensiune arterială ridicată, în rest, specialiştii atrag atenţia că pentru o persoană sănătoasă, înjumătăţirea cantităţii zilnice de sare recomandată ar duce la creşterea riscului pentru un atac de cord.

Să mănânci mai puţin de trei grame de sare zilnic poate cauza serioase probleme de sănătate în viitor, potrivit unor studii recente, care au relevat faptul că această cantitate zilnică recomandată se adresează doar hipertensivilor.

În urma cercetărilor făcute pe un grup de peste 130000 de persoane s-a constatat că numărul de atacuri de cordaccidente vasculare cerebrale şi chiar decese era crescut chiar în rândul celor care consumau sub cantitatea de sare zilnică recomandată.

Articolul continuă mai jos:

„În timp ce datele noastre evidenţiază importanţa reducerii aportului de sare de mare la persoanele cu hipertensiune arterială, acesta nu susţine reducerea aportului de sare până la niveluri scăzute”  afirmă Prof. Andrew Mente, epidemiolog la Universitatea canadiană McMaster din Hamilton, Ontario.

Procedură chirurgicală aplicată, în premieră, în sistemul medico-militar

Măsuri pentru evitarea discontinuităților în aprovizionarea cu medicamente

„Întrebarea-cheie nu mai este dacă tensiunea arterială scade în urma consumului redus de sare, ci dacă această cantitate de sare mai scăzută duce la îmbunătăţirea sănătăţii” a mai afirmat Prof. Andrew Mente.

„Aportul scăzut de sodiu reduce tensiunea arterială într-o manieră  modestă, faţă de consumul mediu, dar aportul scazut de sodiu are și alte efecte, inclusiv creșteri adverse ale anumitor hormoni care pot anula şi chiar distruge orice beneficii” a mai spus Prof. Andrew Mente.

Cantităţi recomandate:
Sare:…………………………….
Zahăr:………………………………..
Grăsimi saturate:………………………………….

Află care sunt cantitățile recomandate și alte sfaturi importante

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare