Prof dr Irinel Popescu

Prof dr Irinel Popescu – preşedinte de onoare al Asociaţiei Române de Chirurgie Hepato-bilio-pancreatică şi Transplant Hepatic, la Congresul Național al Asociației Române de Chirurgie Hepato-bilio-pancreatică și Transplant Hepatic.

„Congresul marchează cei 12 ani de activitate ai Asociației și stadiul în care ne aflăm cu dezvoltarea acestei specialități care este chirurgia hepato-bilio-pancreatică. Congresul își propune să aducă noutățile în domeniu și să prezinte o sinteză a ceea ce se face în România în primul rând, dar nu numai. Avem invitați din Serbia, Bulgaria, Republica Moldova, Franța și împreună sintetizăm momentul în care ne aflăm cu dezvoltarea acestei specialități. De asemenea, în plan organizatoric, România are nevoie de susținerea acestei specialități prin demersuri făcute pe lângă autorități, pe lângă Ministerul Sănătății pentru a susține o ramură a chirurgiei care devine tot mai mult o ramură de sine stătătoare. S-a dovedit că e nevoie de o pregătire specială, e nevoie de dotări speciale în secțiile care efectuează acest tip de chirurgie și ca atare e nevoie și de susținerea autorităților”, a declarat Prof dr Irinel Popescu.

În ceea ce privește transplantul sper să revenim la cifrele din 2013-2014. „Transplanul de ficat trece prin momente grele. Nu îmi permit să mă pronunț asupra cauzelor. E un sistem național de transplant care s-a construit cu greu și cu multă trudă, care ajunsese la performanțe ce însemna 100 de donatori pe an și cel puțin tot atâtea transplante renale, inclusiv la Cluj. A însemnat 122 de transplante hepatice în 2013 și 2014. În momentul de față singurul reper pe care îl avem sunt aceste cifre la care sper să revenim. Pe pacienți acesta este lucru care îi interesează în primul rând. Echipele de transplant sunt pregătite în continuare pentru același număr de operații din anii anteriori. Mi-aș dori să revenim la acele cifre și la acel volum de activitate”, a menționat Prof dr Irinel Popescu.

Vezi și Conf dr Cosmin Puia, despre chirurgia metastazelor hepatice

Prof dr Irinel Popescu a introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România. Acesta a trecut de la etapa de pionierat la stadiul de procedeu de rutină. În aprilie 2000 a avut loc primul transplant hepatic cu supraviețuirea bolnavului. În prezent, în Institutul Clinic Fundeni se efectuează, practic, toate tipurile de transplant cunoscute in prezent (cu ficat de la donator cadavru, cu ficat de la donator viu, cu ficat redus, cu ficat împarțit, transplant domino).

Află tot ce trebuie să știi despre transplantul de ficat și prof dr Irinel Popescu

Vezi și Turismul balnear – reuniune „la vârf”, în stațiunea Covasna