romania

In contextul infiintarii recente, nivel de Comisie Europeana, a Directiei Generale pentru Industria de Aparare si Spatiu am luat legatura cu cei doi experti in politici NATO: Victor Aileni, coordonatorul departamentului de analiză și planificare strategică al firmei MabeInvest LLC SUA/Romania, fost consultant al bazei militare de la Mihail Kogălniceanu și pentru construcția scutului de la Deveselu și cu Dna Mădălina Neacșu, doctor în informații și securitate națională și care oferă expertiză în securitate și reziliență urbană, politici și strategii NATO/UE, NATO URBAN, analiză de intelligence, competitive intelligence, agrointelligence, juridic-administrativ etc.

Cluj Manifest: Comisia Europeană (CE) care-şi începe activitatea pe 1 noiembrie va avea în cadrul ei o nouă Direcţie Generală însărcinată cu Industria de Apărare şi Spaţiu. Se va “militariza” UE? Ce rol va juca NATO in acest context?

romania

Victor Aileni: Noua Direcţie Generală pentru Industria de Apărare şi Spaţiu, din cadrul Uniunii Europene, se va ocupa de politica industrială europeană şi de pieţele publice, unde aproximativ 13 miliarde de euro vor fi alocati Fondului European pentru Apărare şi bugetului destinat politicii spaţiale. Acest fond de apărare, va fi suplimentat de guvernele statelor UE si va fi destinat în principal finanţărilor pentru dezvoltarea şi achiziţia de armament. Referitor la intrebarea dumneavoastra, daca UE se va “militariza”, sa nu uitam ca UE nu este si nu va fi niciodata o alianta militara. Apararea colectiva a UE a fost si va ramane NATO, iar parteneriatul strategic dintre SUA si UE devine prioritar intr-o epoca a schimbărilor geopolitice si pe fondul intensificarii amenințărilor complexe, atât convenționale, cât și hibride. Mai mult de atat, atacurile cibernetice sunt din ce în ce mai frecvente și mai sofisticate, mai ales in prag de “Eră 5G”, ceea ce determina nevoia unei cooperari din ce in ce ma intense intre UE și SUA prin intermediul NATO, in vederea completarii eforturilor ambelor părți și pentru protejarea infrastructurii esențiale de apărare și alte infrastructuri informaționale guvernamentale. Prin urmare, noile amenintari la adresa securitatii UE necesită o cooperare internațională UE-SUA-NATO, inclusiv la nivelul forţelor armate prin producţia de noi armamente şi alocarea rapidă de trupe in caz de conflicte sau alte atacuri pe continentul European. Consider ca, este extrem de important ca UE și SUA să acționeze împreună și în sinergie pentru a sprijini ordinea bazată pe reguli, garantată de organizații supranaționale și de instituții internaționale puternice, credibile și eficace, avand in vedere ca timp de peste șapte decenii, parteneriatul dintre SUA și Europa a fost si este esențial pentru ordinea economică, politică și de securitate mondială.

Sa nu uitam ca, SUA a fost si este cea mai mare piață pentru exporturile UE și a doua sursă de importuri a UE ca importanță, relația comercială și de investiții dintre UE și SUA, fiind cea mai importantă din lume și care a fost dintotdeauna bazată pe valori comune, parteneriatul UE-SUA fiind unul dintre factorii cei mai importanți ai creșterii economice, comerțului și prosperității la nivel mondial. De asemenea, sa ne reamintim ca UE a primit sprijin militar constant acordat de SUA pentru asigurarea securitatii și apărarii UE, astfel incat UE datorează recunoștință tuturor americanilor care și-au sacrificat viața pentru a asigura securitatea europeană în conflictele din Kosovo și Bosnia.

Cluj Manifest: In contextul infiintarii unei noi Directii Generale pentru Industria de Apărare şi Spaţiu in cadrul Comisiei Europene, securitatea si rezilienta urbana devine obiectiv strategic pe agenda europeana?

Madalina Neacsu: Securitatea si rezilienta urbana este multidimensională și interconectată in contextul intensificarii amenintarilor conventionale si hibride, definiția ei urmand sa acopere nu doar aspecte de mediu, energetice, comerciale, cibernetice, de sanatate etc., dar si aspecte militare. Consider ca, noua Direcţie Generală pentru Industria de Apărare şi Spaţiu, infiintata recent la nivelul UE, ar trebui sa aloce resurse de aparare comune inclusiv pentru securitatea si rezilienta urbana in cadrul unor programe si politici europene comune care sa devina parte a unor programe politico-militare urbane, evident in cadrul parteneriatului strategic UE-NATO-SUA. Prin urmare, viitoarea provocare pentru Alianta si, implicit pentru UE, va fi gasirea unor mecanisme de aparare comune urbane prin dezvoltarea in comun a unei infrastructuri critice militare urbane. In prezent, resursele de aparare la nivel urban sunt reduse si nu sunt integrate intr-o strategie de interoperabilitate militara urbana care sa raspunda unor atacuri, fie ele militarepoliticeteroriste etc. Nu este vorba de “dacă”, ci mai degrabă “când” NATO si UE vor fi implicate în operațiuni militare urbane din spectrul conflictelor: de la misiunile umanitare la cele de stabilitate și de război urban.

Referitor la propunerea mentionata mai sus, multi vor invoca faptul ca exista deja efective militare la nivelul oraselor si ca o noua infrastructura militara – de tip NATO URBAN – nu si-ar gasi rolul in actuala “organigrama”. Insa, in prezent capacitatea de raspuns militara la nivel urban se bazeaza pe “o singura arma”, adica mai mult pe strategii tactice de contracarare, si anume focalizare pe incertitudine, apropierea imediata a inamicului si pe vulnerabilitati. Ori, noile perspective se refera la securitatea si siguranta cetateanului prin dezvoltarea unor noi tehnici de interoperabilitate inclusiv la nivel strategic militar. Printre soluțiile avute în vedere, se poate menționa utilizarea mijloacelor de supraveghere inteligente (ex. drone militare ) pentru a direcționa si mai bine acțiunile tactice asupra punctelor cheie ale inamicului și utilizarea armelor de la distanță pentru a limita utilizarea luptei apropiate sau pentru a controla informațiile, mobilitatea și forțele tactice ale inamicului. Operațiunile urbane va trebui sa ia în considerare inclusive capacitatea de a colecta informații și date despre pozițiile, mișcările și starea forțelor inamice într-un mediu urban si nu doar pe informații tactice colectate dupa capturarea inamicului. In concluzie, complexitatea noilor operațiuni militare urbane, recomandă definirea unui nou set de conceptedoctrine specifice și, totodată, diseminarea unei noi culturi de securitate NATO URBAN, toate devenind noi instrumente și măsuri militare de contracarare a riscurilor și amenințărilor la adresa securității și rezilienței urbane contemporane. În acest context, infiintarea in Romania a unui “grup de lucru” privind testarea interoperabilitatii militare urbane, ca parte a parteneriatului strategic SUA-NATO-UE, poate deveni un prim obiectiv strategic pe agenda UE in cadrul Directiei Generale pentru Industria de Apărare şi Spaţiu. Sa nu uitam ca, in prezent România este principal furnizor de securitate regional şi, totodată, planificator de operaţiuni militare de securitate şi stabilitate pe flancul de Est al Alianţei, în contextul găzduirii primului şi singurului Comandament NATO de la Sibiu şi operaţionalizării Scutului Antirachetă de la Deveselu, vector care are capacitatea de a asigura securitatea regională a 30 de capitale, pe o rază de aproximativ 2000 km.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.