bebeluș ucis

Bebeluș ucis pentru că plângea. După 5 ani de procese, cei vinovați de moartea lui au fost, în sfârșit, condamnați. Ei sunt nimeni alții decât părinții lui.

Totul s-a întâmplat în noaptea de 28-29 aprilie 2014, când, în apartamentul familiei Morgan, tatăl bebelușului a fost deranjat de… plânsul celui mic. Luke Morgan voia să facă sex cu Emma Cole, mama nou-născutului iar bebelușul îl deranja. Mai întâi la mușcat de mânuță, pentru a-l pedepsi, apoi l-a bruscat, rupându-i câteva oase, și în cele din urmă l-a sufocat până a încetat să mai plângă. Și să respire.

Tragedia a avut loc în Burntwood, Staffordshire. Bebelușul, pe nume Tyler Morgan, și-a pierdut viața, deși era complet sănătos și abia avea câteva săptămâni.

Bebeluș ucis pentru că plângea. Tatăl l-a maltratat până la ucis

Site-ul Daily Mail scrie că, după cinci ani de procese, cei doi părinți au fost condamnați  Luke Morgan la 8 ani – pentru crimă, omucidere și cruzime față de un minor, iar Emma Cole la 5 ani – pentru permiterea morții unui copil și cruzime față de un minor.

După tratamentele de o cruzime de neînchipuit aplicate minorului de către tată, mama a făcut o criză de isterie. Alertați de țipetele ei, vecinii au chemat poliția și ambulanța, care a ajuns la orele 2,40 ale nopții. Din păcate, paramedicii nu au mai avut ce face, iar o dată ajunși la spital au fost nevoiți să declare decesul bebelușului.

Judecătorul Michael Chambers, de la Curtea Regală din Stafford, a declarat că taăl a sufocat în mod deliberat copilul.

La auzul sentinței, bunicii copilului au declarat că nu suferă pentru cei doi părinți, dar că ziua în care și-au pierdut nepotul a fost cea mai neagră din viața lor. Cole, a primit cinci ani de închisoare.

Citeșe și

Un mort și o persoană grav rănită într-un accident pe DN7