Tun cu terenuri de 50 de milioane de euro la Luna. Cum au ajuns 115 hectare de teren industrial să fie concesionate pe 49 de ani la preț de nimic
La Luna, în județul Cluj, documentele pe care le-am primit și analizat ridică întrebări extrem de grave despre modul în care a fost gestionat patrimoniul public al comunei. Între valoarea reală a terenurilor și sumele pe care primăria ar urma să le încaseze apare o diferență estimată la zeci de milioane de euro.
Totul începe în 2019, când terenul era evaluat ca pășune extravilană. În 2021, prin aprobarea unui PUZ, cele 115,17 hectare sunt introduse în intravilan și primesc destinație industrială pentru proiectul Tetarom V, care ulterior nu se mai realizează. În același timp, terenul este conectat la infrastructura majoră din zonă, iar valoarea lui crește semnificativ.
Atunci apare întrebarea: dacă terenul devenise industrial, de ce licitațiile din 2023 și 2024 ar fi folosit în continuare evaluări bazate pe statutul vechi de pășune?
Documentele mai arată o altă neconcordanță. Suprafața predată este de 115,17 hectare, însă contractele de concesiune însumează doar 113,87 hectare. Unde au dispărut cele 1,29 hectare?
Primul lot, de aproximativ 30 de hectare, este câștigat de Prebet Logistics SRL, companie care ulterior contestă în instanță procedurile pentru celelalte două loturi. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Alba.
Celelalte 2 loturi ajung la Doma Cult SRL, care obține aproximativ 83 de hectare. Pentru unul dintre loturi, de peste 51 de hectare, redevența anuală este de aproximativ 51.000 de lei, adică aproximativ 994 de lei pe hectar pe an. Pentru toate cele trei contracte, redevența totală este de aproximativ 399.000 de lei anual.
În schimb, calculele bazate pe grila notarială pentru teren industrial indică venituri incomparabil mai mari pentru comunitate. Sursele noastre estimează un prejudiciu potențial de peste 251 de milioane de lei (50 mil de euro) pe durata celor 49 de ani, estimare care trebuie verificată de instituțiile competente. Și care ar fi interesul ascuns ca Primăria Luna să încaseze sub valoarea pieței?
În 2025, potrivit Registrului Comerțului, în structura de management a Doma Cult SRL apare oficial grupul de firme asociat Leviatan, cunoscut pentru contracte importante în infrastructură și construcții. Oare această asociere fusese planificată încă din momentul concesionării terenurilor?
Apoi vine anunțul din mai 2026 privind un centru de date cu inteligență artificială cuantică, evaluat la un miliard de dolari, proiect prezentat public inclusiv de Mircea Abrudean. Dezvoltatorul indicat este DriverAI LLC, companie înființată în Statele Unite în 2024. Până astăzi însă, nu au fost prezentate public documente care să demonstreze existența finanțării unei investiții de asemenea dimensiuni.
Noi nu acuzăm pe nimeni de vreo infracțiune. Dar există suficiente întrebări pentru ca DNA, și Curtea de Conturi să verifice cum au fost evaluate terenurile, cum au fost organizate licitațiile, unde au dispărut cele 1,29 hectare și cine beneficiază de cele 83 de hectare concesionate prin Doma Cult SRL.
Surse care cunosc situația susțin că adevărata miză a afacerii nu ar fi centrul de date, ci balastul aflat în terenurile concesionate.