Angajații Serciilor Publice la Ambulanță din toată țară au organizat azi acțiuni de protest, solicitând mașini de intervenție noi și păstrarea salariilor la același nivel. Potrivit acestora, cu noua lege a salarizării, salariile lor ar urma să se reducă la jumătate.
”Conducerea FNSAR anunță că până în prezent Guvernul României și ministerele sesizate de FNSAR prin adresele înaintate nu au anunțat nici o intenție de a avea o discuție cu conducerea FNSAR pe subiectul important al salariilor care vor fi acordate începând cu 1 ianuarie 2018 în baza Legii 153/2017. În aceste condiții s-a hotărât ca până în data de 4 octombrie 2017, când expiră cele 30 de zile în care se așteaptă un răspuns favorabil sau o invitație la discuții în termenul maxim dat conform legii de 30 de zile, să se organizeze la nivel național un miting de sensibilizare a Guvernului în data de 28 septembrie 2017, ora 11:00 în toate Serviciile Publice de Ambulanță din România, fără a afecta capacitatea normală de intervenție de urgență, urmând ca după data de 4 octombrie a.c., în funcție de reacția Guvernului la sensibilizarea noastră, să stabilim calendarul acțiunilor sindicale la nivel național până la obținerea revendicărilor FNSAR”, spun sindicaliștii.