Peste 30 de români au fost reţinuţi la graniţa dintre Spania şi Franţa cu teste PCR false asupra lor
Un grup de peste 30 de cetăţeni români – 31 potrivit presei spaniole, sau 35 conform unei surse media franceze – care călătoreau cu un

Emil Boc este un susținător al festivalurilor, el fiind dispus să facă un experiment în Cluj-Napoca, după modelul celor din Barcelona, pentru a analiza cât

Primarul Emil Boc spune că experților Primăriei li s-a promis că fațada hotelului de pe strada Avram Iancu, botezat „hotelul coșciug” și criticat de comunitate,

Slujba de Înviere se va desfăşura normal în acest an, cu purtarea măştii și respectarea distanţării sociale, iar enoriașii vorm merge la biserică pe jos

În contextul noilor restricții anunțate joi seara de la nivel central, primarul Emil Boc recomandă autorităților publice și firmelor să permită angajaților să lucreze mai

Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanțe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în

Consiliul Județean Cluj a recepționat 15 noi echipamente medicale de ultimă generație care au intrat deja în dotarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din

Compania de Apă Someș S.A., societate în cadrul căreia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a emis ordinul de începere a lucrărilor de înlocuire a