Tudorel Toader a făcut azi ce se aștepta partidul de la el, va cere revocarea șefei DNA, Laura Kovesi. Dincolo de fpatul că cel mai probabil nu i s-a dat de ales, Kovesi fiind considerată de coaliția de la guvernare inamicul public numărul 1, atitudinea sfidătoare a Ministrului Justiției a fost cea care a sărit în ochi. Obișnuiți fiind ca actuala clasă politică să se considere intangibilă, pe modelul ”Ciocul mic noi suntem la putere”, DNA le cam stătea în cale. După părerea celor certați cu legea dar și a celor care au astfel de intenții, eliminarea lui Kovesi le dă mână liberă să facă aproape orice fără să mai fie trași la răspundere.

Trei dintre argumentele prezentate de Toader sunt cel puțin hilare. Kovesi ar fi contestat o serie de modificări legislative, în special în ceea ce privește Legile Justiției, însă aceste modificări au fost contestate de aproape toată lumea din Justiție. Un alt motiv este anchetarea Ordonanței 13, Ordonanță adoptată în toiul nopții, având ca unic scop să îl scape pe Dragnea de închisoare. Pentru această ordonanță zeci de mii de oameni au ieșit zile întregi în stradă, cineva trebuia să îi asculte. Iar cel de-al treilea motiv, dorința Laurei Kovesi de a face arestări cu orice preț, în special politicieni și chiar miniștri. Dincolo de faptul că această declarație este o inepție, arestările sunt făcute de judecători nu de procurori, iese la iveală ce îi doare mai mult, vor să poată face tot ce vor, fără să fie trași la răspundere chiar dacă încalcă legea.

Toader a afișat o atitudine sfidătoare, a omului care trebuie să fie ascultat fără echivoc, a omului conștient că are puterea de partea lui. A refuzat să urce pe podium așa cum ar fi fost normal, i-a reașezat pe jurnaliști în sală după bunul plac și timp de o oră și jumătate a monologat fără să permită să fie întrerupt și fără să le permită jurnaliștilor să pună întrebări. Cel mai rău aspect este că acești oameni care vor să subjuge justiția mai au încă trei ani de guvernare. Oare unde se va situa România atunci?

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.