Un turdean, care nu este străin de lumea politică, și care, de un an și jumătate, trăiește și muncește în Cipru, are o viziune aparte asupra politicii. Daniel Doboș are 50 de ani și spune că indiferent unde l-a dus viața, în sufletul său a rămas turdean.
“Am activat politic și am încercat mereu să schimb ceva, să contribui cu proiecte la bunăstarea comunității. Dar consider că politica în România este în stadiul pe care îl avea Republica Romana acum 2100 de ani. Cicero a încercat evaluarea unei forme ideale de guvernare. De altfel, el a lansat și Teoria Consensului, spunând că fără consens, Republica va eșua. Cam așa și în politica românească. PSD a încercat să-și impună propriul program politic, împotriva tuturor. Așa s-a ajuns la evenimentele din 10 august, de acum doi ani, când eram toți în Piața Victoriei”, a explicat, pentru clujmanifest.ro, Daniel Doboș.
O comunicate nu se poate dezvolta prin proiecte mici
El a mai precizat că același reflex există și în politica locală. “Eu când am intrat în politică am văzut-o ca pe un consens necesar. O comunitate nu se poate dezvolta doar prin proiecte mici. Trebuie proiecte de anvergură, dar acestea depășesc perioada mandatului unui primar. Cei care candidează, deși declară că pot face diverse lucruri și pot schimba diverse lucruri, în fapt, nu se focusează, întodeauna, pe interesul cetățeanului. Vreme de 30 de ani, în țara asta, toți cei care au avut puterea au tot schimbat, și-au pus proprii lor oameni în funcții, iar lucrurile nu s-au dezvoltat. La fiecare 4 ani au venit unii și au promis. Oricine trebuie să-și asume deciziile luate. De exemplu, nu poti da 200 de angajați afară, fără să te gândești ce vor face, fără să cauți o soluție, pentru că tu ești cel care ai responsabilitatea ca acei oameni sa aiba un venit. Practic, a existat o incoerență a promisiunilor electorale”, spune Daniel Doboș.
Proiectele realizabile, cele mai corecte față de cetățean
În opinia acestuia, calea cea mai corectă față de cetățean ar fi existența unui program politic bine consemnat, realizabil. “Un program politic smart, măsurabil, de atins, proiecte realizabile. Asta este ceea ce trebuie să oferi cetățenilor. De exemplu,nu promiți autostradă, când știi clar că suma ce trebuie rambursată este imposibil de plătit. Partidele politice nu au arătat nimic prin programele lor politice. Fiecare spune câte ceva, dar nimic concret nu se întâmplă”, afirmă Daniel Doboș.
„Nu ai cum să acaparezi vocea cetățenilor”
În opinia turdeanului, spiritul civic ar trebui să intervină. “Aici este de reflectat. Civism nu înseamnă doar control politic ci și dorința de a realiza proiecte care să dezvolte comunitatea. Să existe o colaborare cu sfera politică. Spiritul civic trebuie dezvoltat. Nu ai cum să acaparezi vocea cetățenilor orașului. Eu consider că civismul este în pericol. Există și asociații civice care nu sunt decât un instrument al partidelor politice. Cunosc una care are ca președinte un vicepreședinte al unui partid politic, Andrei Suciu, de la USR, care este și candidat al USR-Plus la alegerile locale, ceea ce face ca activitatea pentru care asociația a fost gândită, ca asociație, să fie imposibil de realizat. Fie monitorizez toate partidele, fie o las baltă. Civismul nu se face fiind implicat într-un partid politic. Eu am încercat să explic oamenilor faptul că trebuie regândit totul”, a explicat, pentru clujmanifest.ro, Daniel Doboș.
“USR este partidul în care îmi doresc să cred, dar Suciu, ca primar, va fi un eșec”
Daniel Doboș spune că USR este partidul său de suflet. “USR are oameni deosebiți. Este partidul în care îmi doresc să cred, deși sunt conștient că poate există partide mult mai puternice, dar Andrei Suciu, ca primar, va fi eșec. Asta dacă va ieși la alegerile locale pentru Primăria Turda, el fiind candidat USR-Plus. Oportunismul, însă, nu este de dorit. A reintrat în partid după succesul USR la europarlamentare.
Doi ani a lipsit total din viața partidului și nu a făcut nimic pentru dezvoltarea orașului. Primarul este executiv. Consilierii locali sunt legislativ, iar partidul este cel care aprobă. De aceea trebuie consens. Câți au fost activi pentru comunitate în 4 ani? Candidații i-am întâlnit la proteste pe 10 august. Se află pe liste. Dar un proiect pentru Turda? Vom vedea în următorii ani promisiuni electorale, proiecte, însă cele mai puține vor fi smart. Pe toate trebuie să le analizăm realist. Dacă ne dorim, nu este o problemă să ceri transparență, proiecte, jurnalism corect, dar și tu trebuie să faci ceva.
Nu poți construi fără consens. Nu poți refuza colaborarea. Dacă noi nu reușim să transformăm politica în proiecte în interesul cetățeanului, fără a înghiți toți banii, e păcat. Andrei Suciu nu are niciun proiect viabil. Singurul lucru progresist, ca să-i spun așa, este afirmația lui <Vreau să crească populația Turdei cu 10%!>. Frumos, înălțător, dar nu înseamnă nimic. În fapt, acesta nu este un proiect.
Nu constituie nici măcar un slogan de campanie. Ceaușescu putea afirma asta și atât. Regimurile dictatoriale pot face asta, prin interzicerea avorturilor. Noi, în democrație, trebuie să facem altfel lucrurile. La o asemenea afirmație, Andrei Suciu, în calitatea lui de candidat al USR-Plus pentru Primăria Turda, trebuia să explice și cum va face pentru a crește populația Turdei, cum va proceda ca acest lucru să fie realizabil, să explice cum va crește el calitatea vieții, prin ce măsuri.
Asta ar trebui să fie baza creșterii populației, nu niște vorbe în vânt. Practic, Suciu nu prezintă un program/proiect specific care să arate că a și gândit cum va crește populația Turdei, nu așa, <prin ordin de zi pe unitate>, ci făcând-i pe oameni să le fie bine și să-și dorească ei, în acest context, să aibă copii. Suciu ar trebui să explice cum va crea el locuri de muncă, mai multe și mai bine plătite, cum va construi locuințe. Nu ajută cu nimic la sporirea bunăstării orașului dacă oamenii, de exemplu, trăiesc în Turda, dar lucrează în Cluj. Andrei Suciu părea un om cinstit, inginer, te așteptai la altceva de la el. În fapt, nu are niciun fel de viziune. În plus, faptul că nu are niciun job, nu constituie deloc un argument în favoarea lui. Turda merită mai mult decât un…casnic ”, a concluzionat Daniel Doboș.
Urmăriți clujmanifest.ro! În scurt timp vom reveni cu dezvăluiri și vă vom prezenta adevărata față a candidatului USR-Plus pentru Primăria Turda!