alin tise banner

STUDIU: Cluj-Napoca, în topul preferințelor românilor pentru vacanță, în acest an

Unul din doi români intenționează ca în acest an să își petreacă vacanța în țară, dat fiind contextul pandemiei de COVID-19. Ca destinații, cei mai mulți se gândesc la orașe precum Cluj-Napoca, Brașov sau Constanța.

Hospitality Culture Institute a realizat un studiu în colaborare cu firma de cercetare de piață Exact Business Solutions, acesta prezentând numeroase date cu privire la preferințele românilor atunci când vine vorba de vacanță. De pildă, studiul arată faptul că, dintre cei care aleg să își petreacă vacanța în România, 52% sunt persoane cu nivel de educație ridicată, iar 48% au educație medie.

Totodată, 63% dintre românii din aceeași categorie spun că aleg „city break-urile”, dintre care 33% se răsfață astfel de două ori pe an, iar restul o dată la două-trei luni. Același studiu arată faptul că 53% dintre conaționalii ce aleg România ca destinație de vacanță au venituri medii de sub 4.000 de lei/gospodărie.

Dintre respondenții studiului, 35% spun că încă nu și-au planificat zilele libere pentru acest an, pe când 15% vor opta pentru un sejur peste hotare, iar 7% declară că nu vor avea concediu în acest an sau că îl vor petrece acasă. Patruzeci la sută dintre turiştii români alocă pentru concediul petrecut într-o destinaţie locală între 501 şi 1.000 lei / persoană pentru un city break, iar 34% mai puţin de 500 de lei / persoană pentru acelaşi tip de vacanţă.

Studiul mai arată că 64% dintre români preferă să meargă cu maşina personală în concediu şi 13% cu trenul. Aproape o treime dintre turiştii români (31%) care călătoresc în România preferă să se cazeze într-o locaţie informală (la gazdă), iar 45% aleg să plătească doar pentru cazare.

 

Adaugati comentarii