Sunteti aici:StiriViolențele împotriva profesorilor ar putea fi considerate acte de ultraj și pedepsite cu închisoare

Violențele împotriva profesorilor ar putea fi considerate acte de ultraj și pedepsite cu închisoare

Publicat in data

Sindicatele din învăţământ au iniţiat un proiect legislativ prin care corpul didactic devine autoritate publică.

Aceasta ar însemna o protecţie în faţa elevilor şi părinţilor, pentru a putea fi pedepsite eventualele abuzuri la care este supus, uneori, personalul din învăţământ. Astfel, în cazul unei infracţiuni împotriva unui cadru didactic, urmărirea penală să se efectueze în mod obligatoriu de către procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit iniţiativei legislative, personalul din învăţământ trebuie să beneficieze de respect şi consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţi ai educaţiei, precum şi din partea celorlalte cadre didactice, de un climat de ordine şi disciplină, în timpul desfăşurării actului educaţional.

Modificarea legislativă va fi prinsă ori în Legea educaţiei, ori într-una dintre ordonanţele de urgenţă care se află deja în parlament, spune Simion Hancescu, preşedintele FSLÎ.

“Am discutat deja pe marginea acestui proiect şi cu premierul Victor Ponta şi a spus că propunerea este foarte interesantă şi că o va analiza. Am discutat şi cu ministrul justiţiei, care mi-a cerut proiectul şi a considerat că este bine-venit.

În ultimii ani, s-au produs destule incidente în care au fost implicaţi şi elevi, şi părinţi, iar în şcoală profesorii trebuie să aibă autoritate, prestanţă şi să fie protejaţi. Vin părinţi la şcoală şi, de cele mai multe ori în mod nejustificat, îi iau la întrebări pe profesori în legătură cu evaluarea, invocând faptul că dascălul ar avea ceva cu elevii respectivi.
Au fost destule cazuri în care profesorii au fost înjuraţi, scuipaţi, bătuţi. Sunt elevi repetenţi, iar nota la purtare, din păcate, nu este o pârghie cu care să-i potoleşti pe derbedei. Ceea ce am propus noi nu este invenţia federaţiei, a fost aplicat şi în Spania şi a dat rezultate foarte bune.

Vrem ca actele de violenţă împotriva profesorilor să se considere ultraj, exact cum se întâmplă şi cu un poliţist : dacă îl înjuri sau îl baţi, să poată fi pedepsit autorul faptei cu închisoarea. Atunci cu sigutanţă va fi o armă foarte eficientă pentru a eradica actele de violenţă şi indisciplină în şcoli.

În acest moment, dacă un profesor este scuipat sau bătut, trebuie să facă plângere la poliţie, dar în general lucrurile astea sunt trecute cu vederea”, a declarat Simion Hancescu.

3 ani de închisoare este pedeapsa pentru insultă la adresa unei autorităţi publice.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...