Sunteti aici:AdministrativVIDEO / Protest al elevilor şi profesorilor de la Liceul Mihai Eminescu

VIDEO / Protest al elevilor şi profesorilor de la Liceul Mihai Eminescu

Publicat in data

Scandalul de la Liceul Mihai Eminescu ia amploare. 200 de elevi, profesori şi părinţi au protestat astăzi în curtea şcolii Anghel Salinyi, acolo unde au fost mutaţi după ce şcoala lor a intrat în reabilitare. Cu toţii sunt nemulţumiţi de condiţiile în care se învaţă, dar şi de faptul că lucrările sunt blocate de aproape o jumătate de an.

Cu banderole albe, profesorii, elevii şi părinţii Liceului Mihai Eminescu au dorit să atragă atenţia autorităţilor  asupra condiţiilor precare în care sunt nevoiţi să-şi desfăşoare activitatea.

Pe şantierul de la Liceul Mihai Eminescu lucrările au fost oprite de câteva luni.

Proiectul european prevede reabilitarea a trei şcoli din Cluj-Napoca, iar investiţia totală se ridică la 12 milioane de euro.
Lucrurile nu merg bine nici la Şcoala Ion Agârbiceanu. Aici apa măsoară câţiva centimetri în sălile de clasă şi pe holuri, iar pe şantier nu munceşte nimeni.

Proiectul de reabilitare a celor trei şcoli avea termen de execuţie sfârşitul acestui an, însă acesta a fost amânat până în vara lui 2016. Primăria va pierde astfel o bună parte din finanţarea europeană, iar cheltuielile vor fi suportate din bugetul local.

sursa: TVR Cluj

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Câmpia Turzii. Cum se construiește ilegal cel mai mare bloc de după Revoluție

Familia unuia dintre cei mai bogați oameni din Câmpia Turzii s-a gândit să ridice...

UNTOLD 2022 EXCLUSIV: Ce maneliști vor fi pe main stage?

Momentele surpriză pregătite de către organizatorii Untold vor face ca ediția din 2022 să fie de neuitat!

Cum au crescut prețurile la chirii pe cartiere

Site-ul Ceasul Cetății a observat că au crescut prețurile la chirii, imediat după revenire...

Nelson Mondialu și oda pentru Emil Boc (video)

Pe 50.000 de vizualizări are până acum oda, Emblema Romaniei, lui Nelson Mondialu, care...

Alte articole