foto: evz.ro

O plimbare pe trotuarele din Cluj se poate transforma într-o adevărată aventură pentru pietoni, informează TVR Cluj.

În multe zone din oraş, stâlpii au fost amplasaţi chiar în mijlocul trotuarului, astfel că oamenii se văd nevoiţi să coboare pe carosabil şi să facă slalom printre maşini.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca recunosc că au primit numeroase sesizări despre stâlpii din mijlocul trotuarelor, însă deocamdată nu au soluţii.

Clujenilor nemulţumiţi nu le rămâne decât să spere că primăria va găsi, totuşi, candva, soluţii pentru remenajarea trotuarelor.

sursa: TVR Cluj