foto: n2arh.ro

Ministerul Educației a alocat degeaba milioane de lei pentru noul sediu al Inspectoratului Școlar din Cluj. Firma care se ocupă de construcții nu face față alocărilor bugetare. Așa că noua clădire va fi inaugurată cu optimism anul viitor, asta deși lucrările trebuiau finalizate în urmă cu trei ani.

Lucrările la noul sediu al Inspectoratului Școlar Cluj au început în 2011 și trebuiau finalizate un an mai târziu. Doar că termenul a fost amânat până în iulie 2013, după ce pe şantier s-au descoperit mai multe vestigii din perioada preistorică.

Nu finanțarea este problema, ci firma care se ocupă de construcții, susțin reprezentanții Inspectoratului Școlar Cluj.

Valentin Cuibus, inspector școlar general ISJ Cluj: Anul trecut am pierdut aproximativ 400.000 de lei care nu au putut fi cheltuiţi, anul acesta 550.000, vreau să cred că nu mai mult, pentru că mai avem decontări de făcut.

În prezent, Inspectorartul Școlar funcţionează într-o clădirea din centrul oraşului unde plăteşte o chirie…deloc mică.

Lună de lună Inspectoratul Școlar Cluj plătește din buget propriu circa 15.000 de lei pentru câteva birouri unde muncesc cei 60 de angajați ai instituției.

În proiectul noului sediu al Inspectoratului Școlar Județean se prevede construirea unei clădiri de birouri, cu săli multifuncționale, moderne, dar și un bazin de înot, de care ar urma să beneficieze elevii clujeni.

sursa: TVR Cluj