Un val de îmbolnăviri printre copii a fost evitat, în judeţul Cluj. Săptămâna trecută, in 4 şcoli au fost descoperite mai multe cutii de lapte deformate, semn că produsul era alterat. Imediat, toate livrările de lapte din judeţ au fost blocate, iar circa 20 de tone de produs, retrase din depozite. Intre timp, rezultatele testelor au confirmat că laptele era, într-adevăr stricat.
Neregulile din lotul de lapte au fost semnalate de conducerea şcolii Ion Agârbiceanu.
FLAVIA IACOVIŢĂ, director Şcoala Ion Agârbiceanu Cluj-Napoca: Sinceră să fiu m-am autosesziat în urma reportajelor văzute din mass media din Argeş cu acei copii care prezentau tulburări digestive. Dacă până acum verificam aleatoriu doar trei cutii acum desfac mai multe cutii şi iau bucată cu bucată.
Inspectorii sanitari au blocat toate livrările de lapte, iar testele efectuate au demonstrat existenţa unor „neconformităti bactereologice”, sau altfel spus că că produsul era alterat. Cei de la Direcţia Sanitar Veterinară spun că a existat pericolul ca elevii să se imbolnaveasca, aşa cum s-a întâmplat cu cei din Braşov, Argeş sau Galaţi.
IOAN OLELEU, director Direcţia Sanitar Veterinară Cluj: În cazul în care anumite produse aveau neconformităţi bacterilogice s-ar fi putut înregistra anumite îmbolnăviri. Măsurile până acum au fost retragerea de pe piaţă urmând să stabilim destinaţia produselor. Vorbim de o cantitate în jur de 20.000 de kilograme, deci 20 de tone.
Laptele este produs de o firmă cunoscută, care are contract cu unităţile de învăţământ clujene de mai mulţi ani. Deocamdată, nu se ştie dacă laptele s-a alterat la fabrică, sau în timpul transportului.
ALIN IUGA, purtător de cuvânt Consiliul Judeţean Cluj: Nu se pune problema rezilierii contractului, de altfel conduita societăţii a fost una conformă, sigur că vor exista consecinţe probabil sub aspectul nedecontării acestor cantităţi de produse lactate.
Părinţii au reacţionat imediat: Nici nu începe laptele măcar. E lapte praf şi nu e place. Şi cornul ăla gol, ăla îţi stă în gât şi te îneci cu el nu. Şi al meu a avut odată probleme acuma, de la şcoală l-am dus la urgenţă, dar nu ştim dacă de la lapte.
În judetul Cluj, sunt peste două sute de şcoli inscrise în programul Cornul şi Laptele, iar de aceste produse beneficiează 55 de mii de elevi.
sursa: TVR Cluj