pod de cale ferată s-a prăbușit

Un pod de cale ferată situat în comuna Budila, județul Brașov, pe ruta Brașov-Întorsura Buzăului s-a prăbușit în râul Tărlung din cauza unei viituri produse în zonă.

Din fericire, la momentul prăbușirii podul nu era traversat de nicio garnitură de tren. Circulația pe acest tronson de cale ferată este oprită.

”Podeţul feroviar a fost aproape acoperit de ape, circulaţia este închisă în momentul acesta. Nouă ni s-a transmis că circulaţia feroviară este întreruptă, podul este distrus aproape în totalitate, a fost afectată o pilă de susţinere. Deocamdată, până la retragerea apelor, nu sunt şanse de deschidere”, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvînt IGSU.

Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice:

TROTUŞ – județele Harghita, Bacău, Covasna, Neamţ. Valabilitate: 30.06.2018 ora 11:00 – ora 24:00.
TÂRLUNG – bazin mijlociu şi inferior, județele Braşov şi Covasna. Valabilitate: 30.06.2018 ora 08:35 – ora 18:00.

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, în zonele unde se pot produce situații de urgență. Evoluţia fenomenelor meteorologice periculoase este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU, la nevoie fiind posibilă dislocarea în județele afectate a forțelor și mijloacelor din alte zone în care nu sunt înregistrate situații de urgență.

Rugăm populația să ia măsuri de autoprotecție și să semnaleze urgențele la 112.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență fiipregatit.ro.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.