foto: Dan Tautan / Prosport

Ceasuri rele, într-o zi de marți, pentru ”șepcile roșii”. U Cluj continuă seria neagră a meciurilor în care nu reușește să introducă mingea în poarta adversă.

U Cluj şi FC Botoşani au încheiat nedecis, 0-0, partida disputată în această după amiază pe Cluj Arena, una modestă, cu puţine situaţii de poartă.

Prima repriză a adus șutul lui Vaşvari, min.14, dar portarul echipei gazdă a reținut cu siguranță. Peste șapte minute, Andrei Lungu ridică în picioare spectatorii, însă balonul trece peste transversala lui Curileac. Clujenii sunt mai insistenți, însă nu reușesc să aibă ocazii mari de gol, dar contabilizează cartonașe galbene, prin Ceppelini și Kovacs. Adrian Falub, îl scoate din teren pe Castillon, în min.34, lăsându-i o nouă șansă lui Lemnaru.

În minutul 53, Mengolo obține un penalty în marginea careului, însă jucătorii în alb-negru fug de balon. Ceppelini își asumă responsabilitatea, însă șutul său trece peste poartă.

În rest, nimic de consemnat până la finalul unei partide, pe alocuri, plicticoase, la capătul căreia jucătorii lui ADrian Falub au strâns aproape 460 de minute fără gol marcat.

În urma acestei remize, clujenii au rămas pe loc retrogradabil, cu 20 de puncte, și vor juca etapa viitoare în Moldova, cu revelația returului de campionat, CSMS Iași.

Echipele de start:
U Cluj: Panagopoulos – R. Ciupe, Jovanovici, Neag, Martins – Kovacs, Lungu – Mengolo, Ceppelini, Gravenberch – Castillion

Botoşani: Curileac – Patache, Ngadeu, Tincu, Faug – Vaşvari, Croitoru, M. Bordeianu – Ivanovici, Batin, Svichi