alin tise banner

Turneu amical cu tenismeni români de top, la Cluj, în luna iulie

Nume precum Irina Begu, Jaqueline Cristian sau chiar Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil vor fi prezente pe zgura de la Winners Sports Club la începutul lunii iulie, pentru un un turneu amical.

Winners Open le va aduce față în față, în perioada 2-5 iulie, pe șase jucătoare române de tenis din topul WTA. Irina Begu, Jaqueline Cristian, Irina Bara, Gabriela Ruse, Georgia Crăciun și Miriam Bulgaru au confirmat participarea la evenimentul sportiv.

Câștigătoarea va pleca acasă cu 10.000 de dolari și va avea șansa să joace duminică (5 iulie, ora 16.30) un meci amical de dublu mixt cu Simona Halep, Horia Tecău și Marius Copil.

Evenimentul marca Sports Festival este un turneu amical la care, totuși, se vor pune la bătaie, în total, 30.000 de dolari.

Adaugati comentarii