foto: monitorulcj.ro

Scafandrii Institutului Speologic din Cluj, în colaborare cu cei ai ISU Cluj, au recuperat, astăzi, trupul bărbatului de 80 de ani care a aluncecat sau s-a sinucis în urmă cu o săptămână, în canalul de deversare a lacului Gilău.

Căpitanul Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a declarat pentru ClujManifest că “ISU Cluj i-a ajutat pe scafandrii de la Institut cu barca, o parte din echipament şi asigurarea scafandrilor. Cadavrul a fost găsit după circa o săptămână de căutări, în canalul de deversări al microhidrocentralei Gilău, din localitate.

E vorba de un bărbat în vârstă de 80 de ani, cel dispărut săptămâna trecută, când a fost o solicitare de la nişte persoane care l-au văzut pe acesta când a căzut. Echipajul SMURD a apucat atunci doar să-l vadă, dar n-a avut cum să ajungă la el, a încercat să-l scoată, zadarnic, după care a venit şi echipa noastră de scafandri. Din păcate scafandrii ISU Cluj nu sunt autorizaţi pentru astfel de intervenţii, în canale tehnologice.

Au făcut scufundări, în urmă cu o săptămână şi de asemenea au încercat să-l scoată afară prin oprirea hidrocentralei, s-a încercat golirea bazinului respectiv, dar nu s-a reuşit nimic deoarece era vorba de un sistem mai mare. Astăzi s-areuşit recuperarea cadavrului de către scafandrii Institutului Speologic şi apoi s-a format o echipă de cercetare, din partea instituţiilor abilitate, astfel că la această oră este în desfăşurare o anchetă.”

Cadavrul bătrânului a fost transportat la IML Cluj pentru a fi autopsiat.

Sorin Grecu