Cu prilejul programului Litoralul pentru toți, CFR Călători va asigura în continuare trenuri din țară către stațiunile de la Marea Neagră.

Trenurile din programul ‘Trenurile Soarelui’ (ANEXA 1) valabil până la data 13 septembrie vor iesi treptat din circulație începând din 10 septembrie, iar după aceasta data capacitatea de transport va fi adaptata cerințelor de extrasezon (ANEXA 2).

Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variata de oferte și facilități disponibile. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online.

Trenurile Litoral care circulă fără opriri intermediare între București Nord și Constanța vor continua și în extrasezon sa parcurgă această distanta în 2 ore, iar durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio pe ruta amintita se va menține în medie la circa 2 ore și 20 minute.

Începând cu data de 10 și respectiv 13 septembrie, unele trenuri Regio vor avea programul de circulație adaptat la noul mers al trenurilor din extrasezon, iar modificările vor fi anunțate la nivel local în gări.

Recomandam tuturor călătorilor sa își procure bilete de tren din timp pentru evitarea aglomerației de la casele de bilete, în special pentru trenurile de lung parcurs, care au în compunere vagoane de dormit și cușeta.

CFR Călători mulțumește tuturor celor care își cumpără de fiecare data bilet de tren! Biletele pot fi achiziționate:

Online de pe www.cfrcalatori.ro;

De la automatele XsellKiosk din gari;

De la automatele ZebraPay;

Direct de la casele de bilete din gari și agenții de voiaj CFR;

De la distribuitori autorizați (agenții de turism).

În ziua plecării trenului, în stațiile mari sunt disponibile și servicii de ‘rezervare telefonica’ a locurilor: București Gara de Nord — la numărul 021/9522; Constanta — 0727 999 952; Cluj Napoca—0731 990520; Timișoara — 0256 200 457; Brașov — 0268 421 700; Iași — 0232 202 777; Galați — 0236 496 000.

Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure ca au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați sa consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, sa ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.