Transylvania History Days

Centrul pentru Dialog European și Diplomație Culturală, cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca, organizează în perioada 29-31 iulie cea de-a treia ediție a Festivalului Transylvania History Days, care va avea loc pe malurile Someșului, la vest de podul Garibaldi.

Transylvania History Days este un festival de reconstituire istorică, al cărui scop este acela de a face istoria mai atractivă și mai accesibilă publicului larg. Timp de trei zile, membrii trupelor de reconstituire istorică implicate în festival vor readuce la viață lupte, meșteșuguri și obiceiuri de viață cotidiană, din Antichitate, Evul Mediu și Primul Război Mondial. cu arcul, ateliere de fierărie, broderie și croitorie sunt doar câteva din ateliere interactive organizate de trupele de reenactment împreună cu publicul.

Acest eveniment este organizat în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Casa Municipală de Cultură Cluj-Napoca, UN Youth Association of Romania – Cluj Branch, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Domeniul Arcașilor, Asociația Create.Act.Enjoy și Casa de Cultură a Studențilot Cluj-Napoca.

Organizatorii evenimentului vă invită pe toți să călătoriți în timp să cunoașteți soldații romanii, gladiatori, cavaleri medievali și domnițe, până la soldații Primului Război Mondial.

Link facebook: https://www.facebook.com/events/1043136975777815/

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii