foto: jurnalul.ro

Odată cu încălzirea vremii se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de persoane înţepate de căpuşe.

Direcția de Sănătate Publică a județului Cluj atrage atenția asupra acestui fenomen, care face anual sute de victime în rândul clujenilor.

”Menţionăm că înţepătura de căpuşă nu înseamnă obligatoriu boală! Nu toate căpuşele sunt purtătoare ale agentului patogen, iar manifestarea bolii este în funcţie şi de stadiul de dezvoltare al căpuşei, de modalitatea şi rapiditatea îndepărtării acesteia de pe tegumente.

În Judetul Cluj, în anul 2013 au fost înţepate de căpuşe 719 persoane, în anul 2014 au fost înregistrate 879 cazuri cu înţepături de căpuşe, iar în acest an s-au înregistrat deja 168 persoane cu înţepături de căpuşă. Dintre aceste cazuri, în anul 2013 s-au confirmat 26 de cazuri de boală prin intepatura de capusa, în anul 2014 s-au confirmat 10 cazuri de boală Lyme, iar în acest an, până la această dată, nu s-a înregistrat nici un caz de îmbolnăvire.

Căpuşa este o insecta mică, verde sau brună. Răspândirea căpuşelor este foarte mare, acestea trăind cel mai frecvent în iarbă şi tufe. Muşcătura de căpuşă poate fi deosebit de ameninţătoare pentru starea de sănătate a organismului. Înţepătura poate declanşa boli virale (Encefalită de căpuşe) sau bacteriene, dintre care cea mai frecventă este boala Lyme (Borrelioza).

De obicei apare o leziune tegumentară caracteristică denumita eritem migrator care are un aspect iniţial de papulă de culoare roşie, care se extinde în zile sau săptămâni până atinge dimensiunea de minim 5 cm diametru. Leziunea este mare, rotundă, şi deseori cu decolorare centrală parţială. Leziunea apare la un procent de 60–80% dintre pacienţii muşcaţi de căpuşă.

Aspectul clinic este extrem de polimorf şi divers, de tip pseudo-gripal: astenie, febră, cefalee, redoare de ceafă (forma uşoară), amorţeală, erupţii cutanate, dureri musculare, dureri articulare, cu caracter intermitent, palpitaţii, respiraţie dificilă, greaţă, vărsături, etc.

Cele mai eficiente metode de prevenire a muşcăturilor de căpuşe implică:

· Evitarea locurilor cunoscute ca fiind infestate cu aceste insecte periculoase (iarbă, tufişuri, copaci, ramuri uscate, etc.)

· Evitarea interacţiunii directe cu un animal parazitat.

· Îngrijirea vegetaţiei, acţiuni de deratizare, deparazitarea animalelor domestice şi de companie (câini, pisici).

· Echiparea corespunzătoare cu haine de culoare deschisă, pantaloni lungi, încălţăminte închisă (nu şlapi, sandale), pălărie de soare care vă poate proteja împotriva căpuşelor de pe ramurile copacilor.

· Examinarea corpului pentru depistarea înţepăturilor. Imediat ce se întoarce de la joacă, este recomandat să examinaţi cu atenţie corpul copilului şi să încearcaţi să depistaţi dacă există un parazit pe suprafaţa pielii (căutaţi şi în spatele genunchilor şi al coatelor, al urechilor şi în alte zone ascunse).

· De asemenea, pe zona în care aţi descoperit căpuşa nu trebuie să aplicaţi alcool, oţet, ulei, benzină, salivă sau altceva. Căpuşa ar putea elimina tot ce conţine direct în fluxul sanguin.

· În cazul în care descoperiţi o căpuşa pe corpul dumneavoastră sau a copilului, cel mai indicat este să mergeţi de urgenţă la medic. Încercând să o înlaturaţi acasă, riscaţi să o rupeţi, partea cea mai dăunătoare rămânând sub piele”, se arată într-un comunicat al DSP Cluj.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.