taximetrie

În perioada 15 – 16 iulie a.c., poliţiştii rutieri şi cei din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca, însoţiţi de specialişti ai Serviciului de Metrologie Legală Cluj, au acţionat în zona Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj.

Activitatea a vizat respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie.

În urma controlului, pentru neregulile constatate, politiştii au fost nevoiţi să aplice sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 5.500 de lei, la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În cadrul acţiunilor, au fost verificate circa 80 de taximetre, poliţiştii identificând 5 conducători auto care desfăşurau activităţi de taximetrie fără a deţine atestat profesional, ori cu atestatul expirat.
Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite, de orice natură, comise pe raza judeţului Cluj pentru a menţine siguranţa comunităţii.

De asemenea, la data de 16/17 iulie a.c., între orele 23:00-02:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, împreună cu  specialişti R.A.R., au acţionat, în zona străzii Dorobanţilor, pentru impunerea legislaţiei rutiere.

Astfel, au fost verificate 57 de autovehicule, impunându-se aplicarea unui număr de 19 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 3.500 de lei.

Totodată, a fost reţinut un permis de conducere şi 4 certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, aplicarea de folii neomologate, montarea unor anvelope de alte dimensiuni, defecţiuni la sistemul de lumini.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi o infracţiune rutieră. În jurul orei 01:30, un bărbat, de 26 de ani, din Aghireşu, a fost depistat conducând un autovehicul fără a poseda permis de conducere. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.