Tăriceanu atac dur la Boc. Replică pe măsură a fostului premier

Călin Popescu Tăriceanu, preşedinte al Senatului şi copreşedinte al ALDE, fost premier, s-a dat la viziunea absentă a fostului premier de Cluj, Emil Boc, dar şi la rudele acestuia, în speţă la Alin Tişe, cu care vrea să păstorească întreg judeţul.

El a spus la Cluj că, de fapt, Emil Boc n-a avut viziune nici ca premier şi nici ca primar: „Dl Boc dovedeşte şi ca primar, aşa cum a dovedit şi ca prim ministru, că nu este un om de viziune, este un executant mărunt -dacă se găseşte şi un şef care să-i dea ordine n-ar fi nici un fel de problemă să se conformeze- şi nu face decât să meargă exact pe tiparele politice cele mai proaste pe care România le-a dobândit în cei 26 de ani de la căderea comunismului. Adică, mafia politică la Cluj are o dimensiune aparte, mafia este familia politică, dl Boc şi cu finul; finul şi cu naşul, împreună conducem oraşul”.

Pe de altă parte, Tăriceanu spune că un primar vizionar ar fi Octavian Buzoianu, candidat independent la funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, dar susţinut de PSD+ALDE, UNPR, PNȚCD, PND şi PRM: „Am văzut programul lui Octavian Buzoianu, care articulează o viziune pe termen mediu şi lung cum puţine am văzut, în România aproape deloc. Primarii sunt în general preocupaţi de gestiunea administrativă a treburilor curente, iar primarii trebuie să dezvolte o viziune de dezvoltare a oraşului care –atenţie- ar trebui să anticipeze dezvoltarea şi nu să propună soluţii pentru problemele cu care oraşul se confruntă de 10 sau 15 ani. Cum se întâmplă peste tot în România: primarii rezolvă problemele trecutului, n-au nici o viziune de viitor”.

Replica lui Boc nu a întârziat

“Călin Popescu Tăriceanu este ultimul om din România care are dreptul să vorbească despre viziune politică, în condiţiile în care a lăsat ţara complet nepregătită în faţa crizei economice iar prin măsurile luate a agravat situaţia României.

În contextul creşterii economice de 8%, Călin Popescu Tăriceanu a lăsat ţara cu un deficit bugetar de 5,2%, fapt ce a îngreunat decisiv situaţia economică a României în perioada 2009-2012.

Iar tot legat de viziune, în timp ce Municipiul Cluj-Napoca a reuşit să devină principalul competitor al Bucureştiului şi primul oraş din România în materie de calitate a vieţii, ca urmare a unei viziuni aplicate coerent de Primărie, nu ştiu să existe vreo primărie condusă de către ALDE care să conteze la nivel naţional.”

Nelu Pop

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii