Tabăra are loc pe parcursul întregii luni iulie
Tabăra are loc pe parcursul întregii luni iulie
Tabăra are loc pe parcursul întregii luni iulie

Pe tot parcursul lunii iulie copiii cu vârste între cinci şi 14 ani sunt așteptați să ia parte la cea de-a doua ediţie a taberei de vară multiculturală organizată de Transylvania College cu sprijinul municipalității clujene.

Sistemul seamănă cu cel de la școala de magicieni Hogwarts, din seria Harry Potter, unde „casele” se întreceau pe parcursul anului de studiu pentru a strânge puncte. „Copiii sunt împărţiţi în trei echipe/case şi cu toţii trebuie să coopereze pentru a strânge cât mai multe puncte pentru casa din care fac parte, ceea ce asigură dezvoltarea şi întărirea spiritului de echipă. Copiii au totodată oportunitatea de a-şi dezvolta abilităţile de lider, fiecăruia oferindu-i-se ocazia să se implice în coordonarea diverselor activităţi tematice”, se arată într-un comunicat al primăriei.

Cei mici vor fi instruiți de profesori români şi străini, cu un program cu activităţi creative, sportive şi muzicale, având ca şi tematică tradiţiile a trei dintre oraşele înfrăţite cu municipiul Cluj-Napoca: Pecs, Dijon, Namur.

Deschiderea taberei multiculturale a avut loc luni, 1 iulie 2013. Activităţile se desfăşoară între orele 9.00-17.00 în campusul Transylvania College din cartierul Gheorgheni. Participanţii au parte de trei mese pe zi, pregătite zilnic din ingrediente proaspete în bucătăria proprie a şcolii.

Săptămânal, un reprezentant al instituției le va vorbi copiilor despre oraşele înfrăţite, astfel încât aceştia să înţeleagă cât mai bine tradiţiile specifice zonelor prezentate. În fiecare serie a taberei de vară, un anumit număr de copii vor beneficia de gratuitate.

 

Primeşte la prima oră a zilei cele mai noi ştiri din judeţul Cluj pe email!

Adresa de email:

Un serviciu oferit de către feedburner. Politica de confidenţialitate pentru abonaţi.