Medicii din Timișoara au ajuns din nou la limită, în lupta cu coronavirusul. După o perioadă bună de timp în care numărul noilor îmbolnăviri era tot mai mic, în ultima săptămâna, la spitalele dedicate pacienților confirmați cu Covid 19 locurile ajung, treptat, să nu mai fie suficiente.
La Babeș mai avem 6 sau 7 locuri libere, dar este o dinamică continuă, pentru că ne ajutăm cu colegii de la Spitalul CFR, care preiau cazurile asimptomatice sau ușoare. La noi, Terapia Intensivă este plină, sunt 4 locuri și toate sunt ocupate, sunt pacienți care cred mai mult în teoria conspirației decât în tratamentul medicamentos. Avem în Terapie un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus că nu vrea să facem experimente pe el. Din păcate, acum este la Terapie Intensivă și nu putem decât să îi dăm tratament suporti”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara.
Medicii spun că tot efortul depus până acum este anulat de iresponsabilitatea oamenilor și se așteaptă că situația să devină critică.
„Va fi din rău în mai rău. Cam 70% sunt adepțîi teoriei conspirației. Nu avem cu cine să luptăm. Suntem dezarmați. Toată muncă noastră s-a dus pe apă Sâmbetei. Pacienții au refuzat tratamentul susțînând că nu vor să facem experimente pe ei. Nu mai avem arme. Nu te poți lupta cu prostia, cu ignoranța și cu conspirația, cu indolența, cu nesimțirea, cu iresponsabilitatea. Nu ai ce să-i mai faci. Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări. Ei cred că se fac bine de la natură. Avem pacienți relativ tineri, între 50 și 70 de ani”, a adăugat pentru opiniatimisoarei.ro medicul Cristian Oancea.