boxa

Festivalul UNTOLD oferă clujenilor ocazia de a-și rotunji veniturile prin închirierea imobilelor pe care le dețin. Un clujean însă este și mai inventiv. Acesta închiriază o boxă în care eventualii doritori pot să doarmă în saci de dormit. Prețul solicitat este de 100 de euro.

„Dau spre închiriere boxă depozitare de 10 mp într-un depozit de self storage pentru cazare Untold, 5 nopţi. Încap 4-5 persoane. Pe jos se pot pune nişte paleţi, voi veniţi cu sacii de dormit, corturi, rucsaci pe care le puteţi lăsa peste zi. Temperatura este între 18-20 grade. Este acces la baie cu wc şi chiuvetă. Nu sunt şoricei sau alte creaturi umblătoare (sau zburătoare). Recent a fost deratizat. Primiţi cheia de la boxă, iar accesul este cu cod în depozit (neapărat trebuie să vă scrieţi codul pe undeva să nu îl uitaţi după noaptea euforică). Locaţia este foarte bună, la doar 2 km de BT Arena”, se arată în anunţ.

Anunţul a fost vizualizat de peste 1.200 de persoane.