salariul mediu net

Salariul mediu net în Cluj este de 3115 lei, locul doi după București

Județul Cluj ocupă poziția a doua după București în ceea ce privește salariul mediu net, acesta fiind de 3115 lei. În București valoarea salariului mediu este de 3684 de lei, potrivit unui studiu privind piaţa muncii în 2018 realizat de Syndex, citat de MEDIAFAX.

De altfel, salarii medii de peste 3000 de lei se regăsesc doar în Cluj și București.

Salarii de peste 2.600 de lei mai sunt în Iaşi (2.650 lei), Sibiu (2.676 lei), Braşov (2.680 lei), Timiş (2.945 lei), Ilfov (2.913 lei)

Articolul continuă mai jos:
farmec.ro - Livrăm frumusețe!
La polul opus, cu salarii între 2.000 şi 2.200 de lei sunt 19 judeţe: Maramureş, Suceava, Botoşani, Neamţ, Vaslui, Brăila, Buzău, Călăraşi, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Hunedoara, Bihor sau Sălaj.

Angajaţii din IT şi din intermedieri financiare şi asigurări au în continuare cele mai mari salarii medii. Creşteri salariale consistente au fost înregistrate în sectorul construcţii, care se confruntă cu presiuni importante pe piaţa muncii, şi în activităţile de servicii administrative şi suport, care cuprinde în mare parte activităţi de outsourcing.

Chiar dacă salariile au crescut în toate sectoarele mari de activitate, creşterile din sectorul public (administraţie si apărare, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială) sunt deosebit de ridicate, guvernul având în acest sens o politică explicită de eficientizare a activităţii (retenţia personalului şi atragerea de candidaţi performanţi) şi de impulsionare a creşterii economice generale.

La nivelul industriei prelucrătoare, salariul mediu net a crescut în 2018 mai ales în sectorul fabricării mijloacelor de transport (cu excepţia automobilelor) şi în sectorul fabricării produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucratea ţiţeiului. General vorbind, decalajele între sectoarele industriei prelucrătoare se măresc în mod evident, creşterile din sectoarele cu salariile cele mai mici (mobilă, îmbrăcăminte, pielărie) fiind sub medie.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare