alin tise banner
Răzvan Cornea Domuța

Cine este poliţistul ce l-a prins pe şoferul fugar de pe str. Horea

Agentul de poliție Răzvan Cornea Domuța era în timpul liber, în trafic, în mașină; tocmai ce o luase pe soția sa de la autogară și se îndreptau spre casă. Ambii au fost martorii teribilului accident de pe strada Horea.

accident mortal horea cluj

Ce spune Poliţia

“Imediat după impact, colegul nostru a tras repede pe dreapta și a anunțat accidentul, efectuând primul apel la 112, pentru salvarea celor răniți.

După o scanare rapidă a locului, i-a identificat pe tinerii din mașina care a pătruns pe contrasens. Erau dezorientați și se aflau în preajma autovehiculului condus regulamentar. La un moment dat, mașina celor doi a luat foc, context în care colegul nostru s-a îndreptat spre propriul autovehicul pentru a-și lua stingătorul și a lichida focul. Acesta a fost momentul în care cei doi au plecat de la fața locului, fugind într-o direcție necunoscută.

Imediat după stingerea focului, colegul i-a căutat cu privirea pe cei doi și nu i-a mai văzut. A început să întrebe lumea adunată în ce direcție au plecat și a pornit pe urmele lor. A ajuns la o bifurcația de drumuri și, cu toate că nu i-a zărit la acel moment, instinctul i-a spus să o ia pe strada Racoviță, stradă pe care i-a și prins.

A alertat echipajele de poliție, iar împreună cu colegii din cadrul Biroului Rutier i-a imobilizat. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că șoferul consumase alcool…

Colegul nostru a fost încadrat direct în structurile noastre în luna ianuarie 2017. Lucrează la Postul de Poliție din Chinteni – ajutor șef de post.

Are 28 de ani și își dorește foarte mult să fie aproape de oameni și să –i ajute de fiecare dată când poate. Tatăl său a fost polițist 23 de ani, iar mama sa, de asemenea, a fost cadru militar. Ei au fost cei care i-au insuflat valorile care au stat la baza formării acestuia.

Îl felicităm pentru modul în care a reacționat și pentru exemplul oferit”, a transmis IPJ Cluj.

Răzvan Cornea Domuța