Jurnalista clujeană Nușa Demian, soția fostului baschetbalist Horia Demian, a decedat

Jurnalista clujeană Nușa Demian, soția fostului baschetbalist Horia Demian, a decedat

Jurnalista Nușa Demian, soția fostului baschetbalist Horia Demian, cel care dă numele Sălii Sporturilor din Cluj-Napoca, a decedat la vârsta de 79 de ani.

„Clubul nostru este alături de familia Demian în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a Nușei Demian. Aceasta ne-a părăsit astăzi, la vârsta de 79 de ani. Nușa Demian a fost soția regretatului Horia Demian, cel care dă numele Sălii Sporturilor.

Nușa Demian a fost una dintre cele mai importante voci ale presei sportive clujene, activând ca redactor șef al ediției de Transilvania a ziarului Sportul, fiind și colaborator permanent al ziarului Făclia. Din 1974 a devenit profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității Babeș-Bolyai, acolo unde a predat limba română pentru studenții străini.

Totodată, Nușa Demian a relatat despre marile performanțe baschetbalistice izbutite de echipele clujene în urmă cu trei decenii, iar în 2012 a publicat volumul „Teatru”. Dumnezeu să o odihnească în pace!”, a transmis clubul U-BT Cluj.

“Noi o să o prețuim mereu, pentru discreție și rafinament, concizie și echidistanță în scris, pentru verticalitate și eleganță. Multă vreme nu am îndrăznit să intru în vorbă cu dânsa, până când am fost onorat să îi răspund pentru că îmi adresase niște cuvinte foarte frumoase, legate de profesie. M-am bucurat mai apoi să dialoghez cu dânsa, vorbeam la un moment dat frecvent și la telefon, am prezentat cărțile dânsei și m-am bucurat de fiecare dată cînd ne întâlneam”, relatează bloggerul sportiv Ovidiu Blag.

Nușa și Horia Demian s-au cunoscut în 1967, pe când jurnalista, la inițiativa regretatului publicist Ioan Chirilă, documenta un articol despre brandul „U” Cluj pentru ziarul bucureștean Sportul. Cei doi s-au căsătorit în 1970, Nușa Demian luând decizia să se mute la Cluj, iar în 1978 au născut-o pe Sânziana.

Din 1974, Nușa Demian a activat zeci de ani în presă în folosul sportului clujean, fiind martor la toate titlurile de campioană națională câștigate de fetele de la „U” Cluj, la campionatele câștigate de echipa de baschet masculin și la perioada de glorie a voleiului masculin clujean.

CJ Cluj: măsuri anti-coronavirus și proiecte post-pandemie