Sunteti aici:StiriȘtiri din ClujCOD PORTOCALIU de furtuni severe și grindină la Cluj, până sâmbătă dimineață

COD PORTOCALIU de furtuni severe și grindină la Cluj, până sâmbătă dimineață

Publicat in data

OD PORTOCALIU de furtuni severe și grindină la Cluj, până sâmbătă dimineață.

Vremea în Cluj – Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis, vineri, noi avertizări de vreme rea. Potrivit meteorologilor, 25 de județe vor fi sub avertizare Cod portocaliu de ploi torențiale, furtuni și grindină, până sâmbătă dimineață.

Meteo. Cod galben de ploi torențiale și grindină
Vremea în Cluj – Vineri, între orele 10:00 și 23:00 este în vigoare o alertă Cod Galben. În nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25-35 l.mp.

Meteo. Cod portocaliu de vijelii și grindină la Cluj
Vremea în Cluj – Pentru același interval meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente. Astfel, în Transilvania, Maramureș, Dobrogea, local în Moldova, Muntenia și în jumătatea de nord a Crișanei vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe alocuri vijelii și grindină.

Vremea în Cluj – În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 35-50 l/mp și izolat peste 60-70 l/mp.

Avertizarea Cod portocaliu vizează județele: Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.

Meteo. Ploile continuă până sâmbătă
Începând cu ora 23:00, până sâmbătă la ora 10:00, va intra în vigoare o altă alertă Cod galben. În Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină..

Vremea în Cluj – Județele vizate, în acest caz, sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj,. Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași și Vaslui.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și izolat 45-50 l/mp.

Vremea se va menține, în general, instabilă și în următoarele zile.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Alte articole

Doi Grași pe ROȘU, bârfitori de radio-șanț vor să pună mâna pe Primaria Câmpia Turzii

Petre Pop și Adrian Mischian, doi bărbați fatali aflați la a doua tinerețe, unul...