Sunteti aici:StiriȘtiri din ClujCluj. Metoda inedită găsită de un preot pentru a asigura distanța între credincioși

Cluj. Metoda inedită găsită de un preot pentru a asigura distanța între credincioși

Publicat in data

Un preot din Florești a găsit o metodă ingenioasă pentru a se asigura că enoriașii care vin la slujbă păstrează distanța fizică.

Curtea Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Floresti, Cluj, s-a umplut de flori colorate, desenate la distanța recomandată de 1,5 metri, pe care enoriașii sunt invitați să se așeze pentru a asculta Sfânta Liturghie, în aer liber, informează observatornews.ro.

„Iubiți credincioși, a venit vremea mult așteptată să ne bucurăm … pentru că începând de mâine, Duminică, 17 mai, a V- a după Sfintele Paști o să ne putem întâlni la biserică pentru a da Slavă lui Dumnezeu ÎMPREUNĂ!

De la ora 10:00 vom săvârși Sfânta Liturghie.

Potrivit îndrumărilor autorităților bisericești vom respecta prevederile legale ale stării de alertă.

Vom sluji afară în altarul de vară, iar dumneavoastră credincioșii noștri, veți purta mască și veți păstra distanța de 1,50 m unul față de celălalt.

În acest semn la intrarea în curtea Bisericii veți fi poftiți la o floricică la alegere”, au transmis preoții.

Aceștia au pus la dispoziția enoriașilor și dezinfenctant:

„De asemenea la intrare în curtea Bisericii o să aveți la dispoziție substanțe de dezinfectare pe care trebuie să le folosiți și când veniți și când plecați.

Important!!! … veți putea intra și în Biserică pe partea stângă maxim zece persoane pentru Închinare, pomelnice, rugăciune și veți ieși pe partea dreaptă!”, au mai transmis aceștia.

INTRA IN DISCUTIE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele articole

Sotia patronului Nello Construct, condamnată la închisoare pentru că a bătut minori

In sfârșit, s-a facut dreptate în cazul a două familii din Turda a căror...

Video: Politicienii bogați din Turda și legaturile lor

Turda, municipiul unde politicienii aflați la putere și familiile lor fac afaceri mega profitabile   Astăzi,...

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe lume

Se vinde restaurantul cu vită/mici de aur, Transylvania Steak House – topul de pe...

Din Mexic, liderul PSD Câmpia Turzii, Avram Gal, își așteaptă sentința într-un dosar de trafic de influență. În pandemie „i-a căzut” în brațe un...

Patronul restaurantului care vinde hamburgeri în foiță de aur și președintele PSD Câmpia Turzii,...

Alte articole