Stimulent financiar lunar de 250 de lei pentru angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi, pe perioada vacanţelor

ANOFM a emis astăzi un comunicat de presă potrivit căruia angajatorii care încadrează în muncă elevi şi studenţi pe perioada vacanţelor,  beneficiază de un stimulent financiar lunar de 250 de lei.  Acesta se acordă pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, urmând ca diferenţa dintre stimulentul lunar şi salariul realizat să fie completată din fondurile angajatorului.

“În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână se consideră încheiat cu normă întreagă. Suma reprezentând stimulentul financiar se deduce de către angajator din contribuţia de asigurări pentru şomaj datorată de angajator, pe care acesta este obligat să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj”, se precizează în comunicat.

Stimulentul  se acordă în baza unui contract individual de muncă, fie cu normă întreagă, fie part time, pe o durată egală sau mai mică decât cea a vacanţei, iar pentru acordarea lui, angajatorii trebuie să încheie cu Agenţia Judeţeană Pentru Ocuparea Forţei de Muncă o convenţie în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor aflaţi în perioada vacanţelor.

 

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii