Speranțe năruite! CFR Cluj a pierdut procesul de la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis ca CFR Cluj și Petrolul să nu își primească înapoi punctele pe care le-au pierdut la începutul campionatului, din cauza datoriilor financiare.

Surse GSP susțin că FRF a primit azi decizia definitivă de la TAS în cazul în care CFR a cerut recuperarea celor șase puncte. Clubul din Gruia a pierdut apelul și nu mai are nici o șansă să își recupereze punctele.

În cazul celor de la Petrolul, TAS nici nu a mai judecat speța. Clubul din Ploiești trebuia să achite suprataxa de 6.000 de franci elvețieni pînă pe 10 ianuarie, dar nu făcut acest lucru și a pierdut cele șase puncte.

Site-ul FRF a confirmat oficial decizia TAS în cazul celor de la CFR Cluj.

Adrian Stîngaciu, directorul departamentului juridic al FRF, a confirmat pentru GSP, decizia luată de TAS.

“Este adevărat că astăzi ne-a venit rezoluția de la TAS și că CFR a pierdut punctele. Cazul lor a fost judecat, deși li s-a spus că pînă pe 15 februarie trebuie să mai plătească o suprataxă de 6.000 de franci elvețieni” Adrian Stîngaciu

În acest moment, CFR se află pe locul 10 în Liga 1, la 11 puncte de locul șase, iar Petrolul este pe ultimul loc, cu 8 puncte.

sursa: Gazeta Sporturilor

Incendiu la Constanţa. O maşină a luat foc în parcare

Adaugati comentarii