foto: digisport.ro

Handbalistele da la Universitatea au intrat în vacanţă, după ce au jucat ultimul meci din tur, la începutul acestei săptămâni. Situaţia nu este tocmai roz pentru universitare, care au ajuns în coada clasamentului Ligii Naţionale, cu doar 4 victorii din 13 etape jucate.

În ultima partidă din tur, handbalistele de la Universitatea Cluj au pierdut în deplasare cu scorul de 26 la 20. Sportivele pregătite de Carmen Amariei au început bine partida, cu 7 la 1, însă gazda HCM Râmnicu Vâlcea, şi-a revenit şi a preluat conducerea încă din prima repriză. Clujencele au încheiat astfel turul acestui sezon competiţional cu un record negativ.

Aflate pe locul 11 în clasament, Carmen Amariei şi compania, au reuşit să acumuleze doar 12 puncte în cele 13 etape. Sistemul competiţional a fost schimbat de Federaţia Română de Handbal, astfel, întrecerea din Liga Naţională feminină se va încheia la finalul sezonului regulat, renunţându-se la play-off şi play-out. Prima etapă din retur este programată pe 9 ianuarie.

sursa: TVR Cluj