foto: gazetasporturilor.ro

Clujul a ieşit câştigător din lupta cu Bucureştiul. Oficialii Federaţiei Române de Tenis au anunţat că jucătoarele şi căpitanul nejucător, Alina Tecşor au, decis de comun acord să revină în Sala Polivalentă de pe malul Someşului, la meciul de baraj din Fed Cup din luna aprilie.

”Atmosfera a fost incredibilă, iar fetele s-au simţit atât de bine încât am decis să ne întoarcem pentru acest important meci cu Germania”, au declarat cei de la Federaţia Română de Tenis.

De data aceasta în loc “PlayFlex”, suprafaţa de joc dură, în Polivalentă se va instala un teren cu zgură. Mai mult ca sigur, recordul de peste 7000 de spectatori se va repeta şi în luna aprilie la meciul cu Germania.
În FED CUP. România şi Germania au mai jucat o singură dată în 1975, când nemţoaicele se impuneau cu 3 la 0, la general, în sferturile Grupei Mondiale.

Săptămâna viitoare se va anunţa şi data la care se vor pune în vânzare biletele pentru partidele din 16-17 aprilie.

sursa: TVR Cluj